Fotografia mea de suflet din Islanda.
Fotogroafa și regizoarea Ulrike Ottinger.
despre mine.
frunzele veștede le simt povară. și merg agale, târându-mă printr-o altă toamnă. anotimp de suspinat. am revenit la ceaiuri și lumânări parfumate a vanilie. fumează-mă o dată pentru totdeauna. fii un nobil. apoi strivește-mă în scrumiera minții tale. aruncă-mă la coș. numai lasă-mă. lasă-mă.
dansez pe muzica minții mele. e una lentă, aritmică. nu înțeleg nimic, dar sunt atât de vraiște încât nici nu mă mai întreb. fac parte dintr-un plan. al altcuiva. mă resemnez tăcută. nu mă mai fascinează absolut nimic. nici măcar misterul universului – iubirea.
nu țin pe nimeni de mână și asta nu mă face să mă simt în niciun fel.
sorb din pocalul cu inerție și mă învârt în cercul ceasului meu. altfel, nimic. trasez aceleași și aceleași idei zilnic. de mi s-au bătătorit cuvintele pe cerul gurii.
altfel, mă chinui de o sută de miliarde de ani să pun niște poze grămadă pe net. din Islanda. dar nu pot. mi se împleticesc degetele.
nu am niciun sens. independent. nu mă leg de nimeni. eu ca om în universul ăsta. nu am niciun sens. nu pot să dau nimic, nu pot să cer nimic. sunt un trup cocoșat de frig care umblă ca o fantomă.
se lasă nimicul peste diminețile noastre. înghit ceață la micul dejun.
și toamna, toamna, își strânge rochia și lasă loc voalurilor albe. și-n nări simt mirosul de portocale și gol.
No Comments