Ce e în neregulă cu tine? Percepția ta

Blogul ăsta s-a transformat în postări pe pagina de facebook. Statusuri scurte, gânduri ce tresar în degete. Câte o fotografie căpătată de pe cine știe ce pagină.

Mă uit la mine și nu-mi place neapărat ce văd. Dar clipesc lung și agale, ca o duminică de august petrecută în oraș. Mă uit la mine și mă potolesc în a mă pocni peste ochi. Tac. Mai bine să tac și să mușc buzele.
Mă uit la tine și parcă ieri credeam că în lipsa ta o mor încet, dar sigur. Mă uit cum ai părul prins, cum îți atârnă câteva șuvițe împletite cu alb, cum ai aceeași poziție a corpului pe care aș fi recunoscut-o dintr-o mie. Mă uit și tac. Uneori aș vrea să-ți spun că ai rămas mai mult decât miile de însemnări, nopțile pe fugă sau sms-urile la beție. Că ai avut impact și o formă aparte. Că m-ai zguduit și-ai declanșat avalanșe. Că aș fi vrut să-mi petrec ființa în jurul ființei tale, să te protejez, să te iubesc mai presus de mine. Aș vrea să-ți mulțumesc că m-ai abandonat încă din momentul zero. Că fără întâmplările alea n-aș fi ajuns azi aici. Nu-s departe, dar nu mă grăbesc nicăieri.

Mi-ar plăcea să trăiesc viața ca pe un party: conștientă că atunci când se termină voi fi pilaf.

Sunt momente când mă sperie cumplit gândul că e doar atât. Viața e atât – timpul ăsta limitat în lumea asta sufocantă. Momente când apare nodul în gât de după ce realizezi că ești singur pe lume – fără niciun dumnezeu – fără nicio siguranță – fără nicio certitudine. Sunt momente când vreau mai mult, când am impresia că nu am făcut nimic, nu am un set de valori, nu știu cine sunt în raport cu lumea, universul, credința. Și parcă-aș da cu mine de pământ că-s proastă, că-s lipsită de talent, că-s superficială și mediocră. Parcă aș vrea să mă trimit la colț și să-mi revizuiesc comportamentul, gândirea. Parcă aș vrea să mă pedepsesc pentru toate greșelile. Dar tac. Și-mi mușc buzele. Și mă tratez cu tandrețe. Cu blândețea omului obosit. Nu merit.

Mă, uneori am senzația că tot ce mă mai poate salva e iubirea. Apoi îmi dau seama că nu este despre salvare, e doar o idee romantică preluată de la alții. Mă, dar uneori visez la povestea aia de o aud câteodată la oamenii ăia mereu frumoși.

Nu mai am cuvinte în degete.
Îmi mai vine să bocesc uneori. Ba de tată, ba de mamă, ba de dor de soare.
Nu mai am zvâcuri creative.
Îmi mai vine uneori să scriu. Dar scriu în gând și gândurile se încurcă și se duc.
Nu mai elanul nebunesc.
Dar din câte am auzit, nu sunt singura.

 

aș vrea să dorm pe o plajă de stele

a bien tout