Confesiuni

Cuvinte mari pentru vieți prea mici

n-o să te iubească nimeni ca mine. sau n-ai să găsești pe cineva ca mine. sau o să te iubesc pentru totdeauna. sau n-o să te părăsesc niciodată. sau vreau să murim împreună. din astea de-ți fac pielea de găină când le zici, când le vezi în filme, când le auzi la alții.

vrăjeală.

îmi propui să vin pe la tine. îmi zici că m-ai ține legată-n casă două zile. îți spun că nu cred în din astea. îmi pui placa cu iubirea. îți spun că nu mai cred nici în placa asta. mă întrebi de copii. mă faci să râd. îmi place că te dai la mine. și-mi place când mă strângi tare de mână. și când mă tragi de ceafă. și când te apropii mult de tot, încât trebuie să fac un pas înapoi. dar suntem din lumi diferite, pare-mi-se. și lumile astea nu se pot întâlni niciodată, nici măcar în pat. dar îmi place să știu că mă placi.

azi am fost întrebată dacă sunt cumva îndrăgostită. că am o lumină interesantă în priviri. e ciudat că lumina mea trebuie raportată la altcineva. și e ciudat că oamenii se raportează la veselia altora prin prisma: banilor, sexului, dragostei. îmi displace asta. parcă starea de bine trebuie explicată.

mi-e dor să stau degeaba. să nu am nicio grijă. să stau pur și simplu cu creierul gol sau plin de gânduri inutile. să fie soare. și toamnă. și să beau cafea la pahar de carton. și să-mi văd prietenii vechi. să-mi spună de ale lor. și eu de ale mele. mi-e dor de satul copilăriei mele. la mirosul lui tânjesc cel mai mult.

și în sfârșit am acceptat și înțeles că oamenii se cară, fără să mă mai întreb motivul. și parcă cineva a ridicat un bolovan de pe coloana mea. și parcă deodată lumea și-a schimbat perspectiva. nu mă mai doare că singura modalitate prin care comunic cu tine e mail-ul. și că vorbim de bani. și nu mă mai doare că ai plecat ca un laș și că nu vrei să-mi explici ce s-a întâmplat. nu mă mai face să sufăr gândul că ești mereu cu altcineva. și nu mă jignește că nu mă vrei. parcă am creionat o armură și mă ține departe de tot.

 

nu-s depresivă. nu-s nici fericită. nu mai cred în extremele astea. sunt rare. altfel, doar văicăreli. sunt pe un fir de ață. calc pe vârfuri. nu privesc în jos. și nici în sus. doar înainte. și pășesc cu grijă.

și în sfârșit am acceptat că și eu am dreptul să aleg dacă să-mi pese sau nu. să aleg dacă plecarea lor mă afectează sau nu. să înțeleg că viața mea nu se oprește nicio secundă. că pulsul meu e-n vene.

muzică 

noapte interesantă,

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.