Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Despre durerea de sine

Am ras mereu de cliseele alea cinematografice in care personajul, fie se spala pe corp, fie se spala pe fata, cand trece printr-un moment transformator (revelator). In viata nu facem asta. Nu-mi amintesc sa ma duc la baie sa ma spal pe ochi si sa am un dialog cu mine.

Poate ar trebuie sa fac asta. Fara sa ma menajez. Sa dau cu mine de gresia rece. Pana ma imprastii in toate directiile.

Am ras mereu de cliseele din filme, dar le-am evitat pe alea din viata.

Am ras mereu de oamenii aia care m-au pus sub lupa si au impresia ca stiu exact prin ce trec. Sau prin ce ar trebui sa trec. Oamenii care imi spun cum si in ce fel sa ma rezolv. Oamenii care se uita la mine prin oglinda inexistenta, observatori maturi, pregatiti mereu cu cate un “sfat” prietenesc despre cum sa ma rezolv eu cu durerea de mine. Am ras amar.

Poate ar trebuie sa nu mai mai agit. Sa las sa fie. Copacii nu se opun anotimpurilor. Poate ar fi cazul sa ma duc si eu cu valul.

Uneori mi-e foarte greu sa exprim in cuvinte ce simt, ce vreau, ce caut. Poate de multe ori nici nu stiu exact. E doar o stare anume. Durerea din oase, apasarea de pe umeri, privirea goala, dorul, durerea. Poate de multe ori incercand sa caut explicatii logice si rationale, evit sau omit esenta. Poate ca mi-e foarte greu sa accept despre mine ca nu sunt cine as fi vrut eu sa fiu. Acum.

Sunt trista. Si am voie sa fiu. Sunt trista din lucruri foarte banale pentru altii, dar foarte intense pentru mine. Sunt trista ca n-am mai fost pe un platou de filmare, ca n-am mai scris un scenariu. Sunt trista ca-s departe de ai mei, ca n-am fost sa aprind o lumanare pentru Colectiv (desi am venit in tara de cateva ori, nu am putut sa merg acolo), sunt trista ca-s emotionala si vulnerabila si poate prea slaba, ca simt ca ma autolimitez in gandire, ca nu am citit mai mult la 17 ani, ca nu merg la sala acum, ca nu inteleg lucruri despre mine… Am foarte multe tristeti si dureri mici si mari care se imprastie in oase si-n privire.

Sunt bine, pe de alta parte.  A spune despre tine ca esti trist, nu inseamna ca esti 100% compus din angoase si tristete.
Inseamna ca esti trist. Si ca te doare. Si asta esti tu. 

Sau poate e doar toamna.
Sau dorul de casa.

Cover photo: http://www.mariellamelie.com/

M-au luat oameni la draci ca scriu pentru atentie. Daca as fi scris pentru atentie, acum eram mult mai departe. Poate castigand bani din blogul asta, poate chiar “faimoasa” in blogosfera romaneasca. Chiar face misto de mine un prieten, ca am ars-o sentimental-emotional in loc sa castig si eu faima. Drept dovada “canci vizualizari”. Scriu pe fond terapeutic. Si scriu pentru ca sunt cativa oameni care citesc si spun ca pricep starea. Asa ma ajuta sa nu ma simt straina de tot. 

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.