Secvente

Despre găsirea echilibrului între nevoile celuilalt și nevoile tale

Există oameni care știu să dea fără să ceară nimic în schimb sau să dea și să aștepte să primească recompense.

Există oameni care au grijă de nevoile lor, consumându-i pe ceilalți. Există conducătorii, cei care lasă cu greu de la ei și există condușii, cei care se supun.

Există oameni care încearcă să găsească un echilibru între ce au ei nevoie și ce au ceilalți nevoie.

Cuplurile trăiesc în necondordanțe, unul vrea hăis, altul cea și de aici pornesc discuțiile, certurile și inevitabilele despărțiri.

Dacă cel de lângă noi dorește altceva avem senzația că vrea ceva ce este împotriva noastră. Suntem atât de implicați în viețile lor încât orice alegere face are legătură directă cu noi și o luăm destul de personal. Când de fapt e să nu o luăm așa de în plex și să-i oferim libertatea să meargă la munte, chiar dacă noi vrem la mare.

Asta nu înseamnă compromis. Înseamnă să-l iubești pe celălalt și să ai încredere că ce alege e bine pentru el. Tu alegi binele pentru tine că de aia ai primit conștiință și darul alegerii. Asta nu înseamnă că tu ești mai slab și că ăla face ce vrea din relație și din tine, ci înseamnă că există suficient spațiu în universul vostru cât să faceți piruete individuale.

Și da, nu cred că pot funcționa doi oameni cu capul tare într-o relație. Că e tot timpul o luptă de obținere a ”câștigului” și de satisfacere a nevoilor proprii. Cum nu cred că pot funcționa doi oameni care se supun unul celuilalt pentru că așa ar lipsi partea amuzantă. Cred că supraviețuiesc bine oamenii care știu să se plieze pe situație, pe cel de lângă, pe anumite momente. Supraviețuiesc cei care lasă de la ei, acceptă și îi iubesc în continuare pe oamenii de lângă, chiar dacă-s încăpățânați și orgolioși, dar care pun piciorul în prag atunci când este potrivit.

Părerea mea e că nu ar trebui să ne pierdem individualismul atunci când devenim doi. Pentru că fiecare are nevoile sale, gândurile și fantomele sale. Nu le putem pune într-o cutie ca să ne ocupăm de ceilalți. Ele vor ieși la iveală și-și vor cere drepturile. De aia cred că ping pongul este cea mai bună soluție. Când ne ocupăm de ceilalți, când ne ocupăm de noi…

Foto: Bansky – Balloons Girl

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    INTJ
    13 August, 2013 at 6:36 pm

    altfel spus: cine-si doreste sa fie iubit(a) de presul din fata usii (presupanad ca presul ar putea iubi)?

  • Reply
    Diana Soare
    13 August, 2013 at 10:07 am

    :*

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.