Confesiuni

Despre lucrurile din exterior care te lovesc direct în numele tatălui

#ofrazapezi

Se întâmplă multe lucruri frumoase la mine acasă. Oamenii ies în stradă îndurerați și înfuriați. Sunt departe și mă simt neputincioasă. Aș fi vrut să fiu cu ai mei, pe străzi, să ne urlăm amarul, să devenim conducătorii destinelor noastre, să punem la cârmă oameni de valoare. Simt nevoia de un plan. De aici, de departe, citesc zeci de știri. Și las comentarii. Dau share-uri. Ajut cum pot, informând lumea prin canalele virtuale. Mă simt aproape inutilă. Și totuși, cu fiecare share, cu fiecare articol citit, crește indignarea, crește confuzia, dar și nevoia de un plan. Sper ca printre cei de pe străzi există oameni care se văd înainte sau după proteste și fac liste. Cu oameni capabili pe care să-i susținem noi, generația Colectiv, la alegeri. Mă întorc acasă, am auzit că parlamentarii au suspendat legea votării prin corespondență sau mă pregătesc cu răbdare pentru a vota în UK.

Am invidiat multă vreme oamenii ăia confortabili în bula lor. Știu câte persoane care nu ies din cercul propriu și nu se lasă afectate de ce se petrece la nivel social, exterior lor. Poate doar la scară foarte mine. Mi-aș fi dorit de-a lungul vieții să fiu mai puțin empatică și emoțională și mai mult logică și rațională. Sau măcar să găsesc un echilibru cumva. Am fost mereu când într-o parte, când alta. Story of my life.

Apoi am vrut să-i zgudui să le sară mucii pe pereți. Bă, voi sunteți orbi? Voi chiar nu vreți să facem ceva? Voi chiar nu știți ce se întâmplă. Mă loveam mereu de fraze de genul: oricum nu se schimbă nimic, oricum vin alții la fel, de ce să ies din casă pentru alții, e totul o minciună, suntem manipulați… Așa apăreau descumpănirea și îndoielile. Și supărarea pe mine că sunt eu patrioata curului și vreau eu să schimb lumea. Și mă enervam că-s proastă, că poate au dreptate.

Apoi nu dormeam. Și știam că nu e bine să încerc și eu treaba cu bula. Nu e genul meu.

Am ajuns să nu-i mai invidiez pe oamenii ăștia și să încerc să creez un echilibru în viața mea. Și nici să-i mai judec. Sau să mai încerc să-i conving contrariul. Sau să-i mai las să mă dezechilibreze.
Mi-am dat seama că nu pot să fiu altfel decât sunt, dar pot să mă îmbunătățesc. Ca om. Că pot să aleg liber. Că pot să mă preocup de lucrurile care mă dor și pot spune ce simt sau gândesc fără să fie toată lumea 100% de acord cu mine. Discuțiile în contradictoriu sunt cele mai savuroase și cred că din ele ies cele mai frumoase idei.

Incendiul din Colectiv m-a lovit fix în freză și-n rațiune. Direct. Nu am avut o secundă să mă pregătesc sau să evit lovitura. Știu că nu e drept să fac asta despre mine și că sună a egoism, dar a devenit fără voia mea. Am luat tot evenimentul în plin. A devenit despre mine și despre societatea în care trăim și despre oamenii care se trezesc dimineața, se duc la job și caută o scăpare din strâmtoarea asta sufocantă.

Aparent bula mea era dezumflată și de data asta.

Foto

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.