Întorc capul și dispari. N-apuc să termin desenul din palmă.
Ascut creionul de tâmplar. Și scriu de nebună.
Până te întorci.
Știi, nu-mi place să fiu părăsită. Accept greu. Mă furnică-n suflet. Dar nu am ce-i face. Așa cum tu mă părăsești pe mine, iau și eu pauze de la ceilalți. Totul e temporar. De parcă acum trebuie să te lupți pentru spațiul tău. De parcă trebuie să fii mereu conectat.
Știi. Apari din când în când și mă atragi în plasa ta. Nu mă vrei, asta știm amândoi. Nici eu nu te-aș mai lua. E prea mult de dus într-un spate atât de firav. Dar cumva mă las pradă gândurilor că poate, de data asta, va fi altfel. De fiecare dată e la fel. Suntem într-o repetiție absurdă. Eu sunt. Tu nu. Tu ești în exteriorul interiorului meu.
Strig din rărunchi printr-un suflet de om înnebunit.
Strig în gând.
Ascult muzică tristă și caut să mă ascund de lume. Cumva-mi pare rău că am mood de toamnă. Mă înseninez când văd salcia înverzită. Nu pot să port cu mine poveștile celor din jur. Ori poate nu mai vreau.
Mă uit la tine cum te pregătești să pleci. Of, îmi permit să-mi imaginez că rămâi. Știu că și tu te gândești că ai putea, de data asta, să încerci. Să te lași. Secundele par mai lungi decât sunt. Dilatăm timpul. Mă joc cu el și-l întind la infinit. Tresar la gândul că nu știu când te voi revedea. Închizi ușa.
M-am obișnuit să pleci și să revii. Probabil îmi vor lipsi toate astea când mă voi așeza, fidelă și îndrăgostită, lângă un singur om.
Nu știu ce-i cu mine. Parcă-s dedublată. Ies la suprafață toate fricile de om.
Și nu mă abțin să nu le înșir.
Sperii oamenii.
Fug toți de mine.
Donez gânduri bune.
E ok să taci. Nu mă sperie asta.
HugsLovePeace
No Comments