Răsfoiam azi facebook-ul în căutarea nimicului și mi-am amintit că n-am mai văzut de multă vreme ce mai face un anume om pe care l-am iubit ani lumină. E clar că am rămas surprinsă văzând că așteaptă al doilea copil, când abia am trecut de șocul primului. E clar că m-am bucurat pentru el și că pentru o secundă m-am gândit cum aș fi arătat eu cu burtă și cu un plod în brațe. E clar că nu mă potrivesc peisajului.
Maică-mea mi-a reamintit care e menirea mea pe pământ: să fac copii, de fapt întâi să mă mărit și apoi să fac copii. I-am zis iar că nu văd rostul ăsta. Am convenit că e o părere de moment și că urmează să-l găsesc pe cel mai cel și să-l iau de bărbat și împreună să purcedem la înmulțirea populației. N-am convenit asupra nunții, negociem.
I-am zis unui tip că vreau o relație. Mi-a zis că nu mai vrea așa ceva o lungă bucată de vreme. Și-l înțeleg. Asta declaram și eu acum vreo 10 luni, că cel puțin un an hoinăresc fără nicio constrângere. După niște eșecuri rămânem cu temeri. Ale mele nu-s că o să dau greș din nou, ci că n-o să fiu niciodată suficient de matură încât să accept că pasiunea se stinge și iubirea trece. La nivel de teorie le-am asimilat, dar practica mă omoară.
Nu-s disperată. Nu trag de bărbați să-i leg de mine. Nu mă vait și nici nu plâng seara-n pernă de dorul stabilității. Mi-e frică de ea, pe de-o parte, îmi lipsește, pe de alta. Când eram în relație visam la libertatea singurătății, acum visez la libertatea-n doi.
Mi-ar plăcea să fac parte din categoria celor care consumă pe termen scurt și merg mai departe. Nu pot, deși am încercat să fiu o pasageră în propriul amor, mi se împleticesc picioarele și mă așez. Poate n-am ajuns încă la vârsta care trebuie…
Mi-ar plăcea să descopăr modalitatea prin care doi oameni nu se plictisesc niciodată împreună, modalitatea prin care să bat la fund rutina și monotonia ce apar după niște ani.
Mi-ar plăcea să descopăr cum să mă îndrăgostesc în fiecare zi de bărbatul din viața mea și cum să-l fac să se îndrăgostească de mine, over and over again ca-n filmele ușurele și siropoase.
Desigur că mi-ar plăcea să conduc un porsche roșu și să văd lumea, dar în viață nu le primești pe toate. E bine totuși că poți să vrei altceva, mai trebuie doar să ai curajul să iei.
HugsLovePeace
>.<
9 Comments
pinguinulfurios
8 August, 2011 at 7:32 pmAm citit postul asta ieri dupa-amaiză. Și mi-a rămas în cap. Mai exact primul paragraf. Mai exact șocul. Șocurile de le încasam. Și cu toate astea, de ce sunt dureroase? Sunt doar pentru noi femeile sau doar noi recunoaștem și vorbim despre ele? Și până la urmă, ce ne șochează? Faptul că oamenii pot fi fericiți și fără noi?
Evergreen
7 August, 2011 at 9:52 pmMărgeluța – mhm, e în aer
Pinguina – să mor dacă pot să-mi răspund…
Mărgeluţa
7 August, 2011 at 8:47 pmCe coincidenta! La chestiile astea ma gandesc si eu de cateva zile…
pinguinulfurios
7 August, 2011 at 8:02 pmAm citit postul asta azi pe dupa-amiaza. Si mi-a ramas in cap. De fapt doar primul paragraf, recunosc. De fapt la partea de socuri. Ce ne socheaza? Cumva stim ca oamenii isi vad de viata, traiesc. Cumva stim. Dar pana la un soc vizual, pana la confirmarea tactila a ceea ce doar banuiam…cumva uitam, ignoram, ne facem ca nu-i nimic. Cumva, ma face sa ma intreb..ce ne socheaza? Faptul ca-si vad de viata sau faptul ca oamenii dovedesc ca pot fi fericiti alaturi de altcineva?
Evergreen
7 August, 2011 at 4:16 pmIoane, care madalina? A ta? Te manca dejtele?
ioan
7 August, 2011 at 4:06 pmcitand-o pe madalina: “…bla bla bla iubiiiiiiiiiiiiiiiiiiii bla bla bla”
Evergreen
7 August, 2011 at 3:23 pmLiv – or things will just fall :)))
Mada – mulțam
Liv
7 August, 2011 at 3:21 pmSi toate astea se vor schimba peste noapte, and things will fall into their own place. :)
Porsche rosu ? Not bad sister, not bad :P
Mădă`
7 August, 2011 at 3:09 pmExact la asta ma gândesc și eu de câteva zile..Cred ca niciodată nu o sa pot iubii o persoana, pentru ca mereu tânjesc la altceva. Of, te înțeleg.