cafea amară

cu mireasmă de dor în priviri şi cu apus la malul mării.

azi am fost un copil pierdut în haosul oraşului, dar le-am terminat. sunt detalii care  te dărîmă încet şi sigur. ascult Byron. n-am putut să dorm toata noaptea. mi-au trecut prin gînd şi suflet imagini, fragmente şi obsesii pe care le-am crezut apuse. n-au fost lacrimi, doar presiune asupra pieptului. e o nebunie! tot! şi e prea linişte.

m-am rugat. m-am rugat mult şi cu disperare. m-am rugat să nu mai fie. să nu mai fie trandafiri negri în tarotul vrăjitoarei. să nu mai fie ochi albaştri pătaţi de nelinişti. să nu mai fie …

 

azi am avut zîmbet încruntat şi paşii tulburi. am aţipit în viaţă şi m-am visat tolanită pe nisip. aşa lucrurile şi-ar găsi un curs. acolo, pe nisip aş simţi relaxare pură. simţi? din degetele de la picioare pînă sus…shhh! fără auz, gust, miros sau simţ. doar relaxare, doar tacere în noapte. să curgă norii într-un apus de basm şi eu să stau pe mal…fără gînd. adică, în termeni convenţionali s-ar numi fugă. o fugăăăă dulce.

 

n-a început tocmai bine săptămîna, însă nu e moment de disperare. nu-s motive reale, palpabile. s-o luăm spre concret…pînă ce trecem de momentele vulnerabile şi-apoi deschidem sufletul, îi dăm două palme şi-l resuscităm de nu se vede.

 

hai cu soarele şi cu cafeaua mea dulce

 

s-aveţi o săptămînă cu spor şi planuri de weekend!