she's loving angels instead

    Si ce faci cand crezi sau simti ca dragostea s-a stins sau se stinge si tu ramai neputincios in fata mortii? Si ce faci cand simti ca esti nefericit si slab? Si ce faci atunci cand esti in dureri si cand nu mai gasesti salvarea in bratele persoanei pe care o credeai salvarea ta? Mergi inainte? Lupti pentru o dimineata mai frumoasa? Fugi si te inchizi intr-un borcan de unde privesti speriat lumea?

   In orice caz, primul pas intr-o asemenea situatie este ca te crezi al naibii de capabil de unul singur. Crezi ca oricum poti sa cuceresti lumea cu cele doua maini schiloade ale tale, crezi ca poti sa strabati mari si tari cu picioarele tale ciuntite. Crezi ca n-o sa mai iubesti niciodata pentru ca-ti poti reprima orice placere spirituala. Te crezi un demon carnal care poate sa experimenteze numai sexualitati nemaivazute, nemaifacute.

    Apoi, cand vezi ca nu-ti iese nimic incepi sa urasti. Urasti ziua, urasti noaptea, urasti oamenii, urasti iubirea, urasti viata…Incepi sa arunci cu vina in toti si-n toate, dar mai putin in tine insuti. De ce? De teama de-a te privi fix in ochii tai goi si de teama de-a realiza ca esti atat de mic incat poti fi strivit oricand. De teama de retrai (poate) cateva momente in care stiai cum se iubeste.

    Apoi te-apuci sa torni alcooale si incepi sa blestemi zilele. Nimeni nu te-ar mai iubi. Nu vrei decat sa experimentezi, sa-ti gasesti un fuck buddy, sa fi impasibil si lipsit de viata.  

 

 

se pare ca toate au un final…