Let’s play a game: you love me, I smile

N-am ştiut niciodată să mă bucur de oamenii care m-au iubit pentru că mă simţeam vinovată că nu-i iubesc înapoi.

Te trag de mână şi te zgudui cu forţa unui om mic. Te alerg pe străduţele pustii. Te chinui, te strig, te iubesc! Simt cum mă aprind, cum mi se aprind obrajii, cum mă arde lumina lunii. Simt că vreau să te strâng în pumn. Să te stric. Să nu mai rămână nimic pentru ceilalţi.

Am scris atât despre iubire, despre absenţa ei, despre durerea ei, despre fericirea ei… de parcă suntem cele mai bune prietene. Adevărul este că suntem complet străine. Că n-o înţeleg şi nici ea pe mine. Adevărul e că drumurile noastre s-au intersectat pe alocuri, cât să-mi dea pe la nas cu miresme calde. Teaser, cum îmi place mie să zic. Teaser de cum ar fi dacă ar exista. S-ar povesti.

Sunt un om norocos. Şi pasional.
Sperii oamenii. Ei se îndrăgostesc de mine citind aici.
Apoi mă părăsesc pentru realităţi.
M-am obişnuit cu povestea asta.

curg în venele tale. şi mă oglindesc în privirea ta.
îţi aduc daruri măreţe. îţi dăruiesc zâmbetul meu.
odihneşte-ţi mâna pe pomeţii mei.
iubire.

evergreen

Foto: George Drăgoi