Confesiuni

Lucrurile bune vin… și se și duc

Deschid ochii și-mi bate soarele fix în freză. Ceasul sună și sună și eu plutesc în deriva dimineții. Ah, aș mai sta, m-aș tot duce. Corpul se mișcă cu greu, fiind blocat de-o oboseală grea. Soarele-mi arde pupila. Mă simt filosoafă la prima oră și mă gândesc la faptul că dimineața asta se stinge tocmai când mă gândesc la ea. Pac! Închid ochii deodată cu stelele care se scaldă-n marea cerului. Mă simt romantică și visez la poveștile cu prinți și prințese-n care mă ascundeam cândva.

Îmi răsună în timpan ultimele urlete. Mă cutremur la emoția trăită atunci. Știu la nivel rațional că nu e logic, dar emoționalul e deja în frontul I. Așa că mă las purtată pe aripile gândurilor. Reiau în loop toate dezamăgirile, toate durerile, toate bocetele. Le iau la puricat, poate-poate se mai duce din apăsare. Port cu mine aripi de plumb și mă ustură tălpile. Mă dor ochii de nesomn. Și mă doare pieptul de la un aer prea greu. E beznă și nu disting nimic. Așa o fi în altă viață? Beznă? Pac!

Sunt unele lucruri bune pe care ajung să  le iubesc înainte să mă prind că n-o să dureze la infinit. În mine zace copilul care încă mai crede în miracole. Sunt unele lucruri bune pe care le înnod de oamenii dragi de care mă prind cu pofta inocentă a copilului ademenit de-o prăjitură în vitrină – ce frază lungă

E o limită. Totuși.

E iar gol pe partea stângă.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.