Lumea e suparata pe 2016, eu pe oameni

Tot citesc pe net ca oamenii sunt sictiriti de 2016 si ca abia asteapta sa se duca! Dar nu 2016 e de vina pentru tot ce se intampla, pentru actele teroriste, pentru artistii pe care ii pierdem, pentru necazurile noastre. Noi, oamenii, suntem de vina. Drogurile, alcoolul, presiunea societatii, interesele politice, lacomia, banii, egoul, nevoile, fricile. Si multe, multe altele.

2016 e un numar care ne ajuta pe noi sa tinem o evidenta a vietii noastre. Putea foarte bine sa fie 2035, anul in care am pierdut o multime de artisti dragi noua, despre care nu prea ne amintim decat daca apare vreun scandal in presa, ori mor subit. Ma rog, nu cu toti, dar cu foarte multi asa procedam. Dar nu e de judecat, asa functionam noi.

Pentru mine 2016 a fost interesant. Am calatorit mult, m-am maritat, am invatat o multime de lucruri despre mine traind o noua viata in afara granitelor Romaniei, am inceput sa citesc carti in engleza, am inceput sa iau cursuri de germana, am facut planuri si mi-am stabilit obiective, am dat gres, am uitat de planuri, n-am atins obiectivele. Viata.

Daca stau sa derulez anii nu cred ca a fost vreun an excelent de care sa-mi amintesc cu entuziasm. Totul e destul de amestecat in capul meu. Probabil ca mi-am resetat amintirile dupa cateva socuri emotionale si-au ramas doar franturi. Ca atunci cand ai un film cu poze si unele sunt voalate si mai descoperi cate o fotografie salvata, dar nu stii exact cand si cum a fost facuta.

Poate 2012. Dar trebuie sa ma intorc in blogul asta sa vad cum statea treaba.

Pentru mine 2016 a fost si o calatorie interioara. Cu suisuri si coborasuri, niscaiva drama si bocete, niste depresie si niste fericire, pot spune ca am asezat pe masa cam tot tacamul. Neavand oameni multi in jurul meu, asa cum imi place mie sa-mi consum emotiile, a trebuit sa ma intorc la persoana pe care am respins-o incontinuu. Adica la mine. N-a fost si nu e usor. Ii dau de lucru terapeutei mele, dar suntem amandoua incapatanate si nu ne lasam cu una, cu doua.

In 2016 am invatat sa inteleg ca egoist nu e un lucru neaparat rau. Ca e important sa te asculti pe tine, sa te pui pe tine inainte si deasupra si mai apoi pe ceilalti. Ca nu e nimic rau in a fi egoist, e chiar indicat. Am invatat ca ma pot descurca singura, ca stiu ce vreau de la relatiile cu oamenii, ca sunt ciudata si dificila, ca uneori e normal sa nu stiu ce vreau sau ce nu vreau si ca viata e imprevizibila. Dar cred ca reusita cea mai mare pe 2016 e ca nu mai vreau sa fiu alti oameni, ci vreau sa fiu eu insami…

Stiu ca toate lumea e suparata pe anul asta, insa cred ca ar fi nevoie sa fim suparati pe oameni. Indignati. Revoltati. Sa ne reevaluam existenta si sa incercam sa facem schimbarile alea mici. Degeaba speram la alea mari, daca la nivel individual am ramas tot acolo. Cu fiecare an care trece, imi place sa cred ca devenim mai intelepti. Si asa devenim mai toleranti, mai implicati civic, mai buni, mai onesti, mai calzi. Asa sper eu sa se intample cu lumea, cu oamenii.

Intre timp, deschidem bratele spre 2017, care e dupa colt. Un numar nu va schimba cu nimic situatia generala. Oameni vor muri. Celebri sau nu. Razboaie reci vor tot fi. Consumul de droguri, presiunea societatii, excesele, alcoolul, traumele, crimele, lacomia, ura, lasitatea. Vor continua sa coexiste cu binele. Si noi va trebui sa alegem in care parte sa privim.

Cu bine,
Evergreen