Confesiuni

Ma doare foarte tare

Ma doare foarte tare o parte din mine pe care n-o pot defini. Nu stiu de la ce, nu stiu de cand, nu stiu cat mai dureaza. Stiu doar ca persista. Ma doare foarte tare o parte din mine pe care nu pot sa pun mana, pe care nu pot s-o arat celorlalti, pe care n-o pot descrie nici medicilor de corp, nici celor de suflet, pe care nu stiu cum s-o tratez.

Partea asta din mine se trezeste uneori si incepe sa-si traiasca propria viata.
Nu stiu ce o trezeste, dar exista ceva acolo care o determina sa-si dezmorteasca figura si sa ma caute.
Si eu, fie ca-s pregatita, fie ca nu, o iau la purtator.

Roxana Andrei

Ma doare foarte tare

Ma doare foarte tare o parte din mine despre care nu stiu ce as mai putea sa spun. E ca un dor, ca o amaraciune, ca o tristete profunda. Nu e mereu, nu face abuz. Dar exista acolo ascunsa intr-un ungher. Si eu uit de ea. Uit si ma mint ca pot sa fiu un om “normal”, ca pot sa ma trezesc zambind, mai multe zile la rand.

Cred ca m-am nascut cu partea asta din mine si se plimba de una singura din alte vieti.
Uneori mi se face mila de ea. Ca probabil acolo unde sta e destul de frig.
Poate ar fi mai bine sa n-o ranesc mai mult.
Ma doare foarte tare.
Si oricat spun, nu pot, de fapt, sa spun.
Ma doare.


Evergreen

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply
    Val
    30 September, 2016 at 11:01 am

    Numai tu poti descrie ce-i in sufletul meu de-o viata…

  • Reply
    ana
    16 September, 2016 at 10:10 am

    Asa este uneori doare mai mult, alteori mai putin….
    Ideea este ca mereu exista ceva ce declanseaza acesta stare, so focus more on that

  • Reply
    Mihaela
    15 September, 2016 at 1:23 pm

    Nu stiu daca mai vrei sa discutam…
    Mie imi plac discutiile, cat si apropierea umana.
    Durerea aceea rezida in noi, inauntrul nostru, sau noi suntem prinsi in ea. Captivi. Ca mamutul in blocul de gheata.
    Mult timp am ignorat-o, poate.
    Insa cumva cred ca a venit timpul s-o confrunt. S-o scot la suprafata din mine, sa ma uit la ea, si sa vad….din ce e formata. Stiu din ce e formata. Din toate loviturile pe care le-am primit. Lovituri emotionale. Din toate insultele, injuriile, judecatile de valoare samd. Din toata neatentia ce mi s-a…”acordat”. Gen oamenii s-au uitat la mine si nu au observat un alt om, ci….un corp (si au inceput sa imi spuna despre el), niste skill-uri (si au inceput sa-mi spuna despre ele) samd.

    Un singur om s-a uitat cu atentie la mine si m-a vazut asa cum sunt.
    De la el am aflat ce inseamna…atentia reala. Nu ”atentia” filtrata prin ego. Asa cum acorda majoritatea.
    Ceilalti au venit, au luat, au plecat.
    Au batjocorit, au lovit, au insultat, au tipat, m-au amenintat (nu fizic) samd.

    E normal ca dupa astfel de lucruri sa fii…scuza-ma…fucked up.
    Eu sunt mai putin bine decat tine. In sensul ca nu mai sunt…functionala. Social.

    Am citit despre depresie samd. Zilele astea. Am aflat astfel ca dopamina, serotonina nu se mai elibereaza, sau sunt impiedicate sa se elibereze.
    Nu stiu daca ne nastem fericiti, sau…cu fericirea in sange. Insa ne nastem cu…posibilitatea de a fi fericiti.
    Daca acele lucruri sunt…inhibate, inca din copilarie (caci in prima copilarie sunt toate raspunsurile, pentru starea unui om, fie buna, fie mai putin buna), omul este…dereglat. Nu mai functioneaza…normal. In parametrii optimi. Caci suntem ca niste masini, formate din corp, minte, emotii, dar si componente chimice samd.
    Chiar si componente spirituale, dar….nu stiu daca pot sa vorbesc despre aceste lucruri, pentru ca nu cred ca le cunosc in profunzime.
    Ori daca omul nu mai este…..armonios, si este dereglat, de viata, sa spunem, cu greu se mai poate restabili acel echilibru initial de care vorbeai. Caci intr-adevar, ”nu stim ce e”. Nu stim ce nu functioneaza.
    Daca tot cercetam, asa cum faci si tu, pana la urma avem raspunsuri, macar partiale. Gen ”asta e”, si ”asta e” samd.

    Si incercam sa…reparam. Daca se poate.
    In momentul asta al vietii mele, eu incerc….sa ma repar.
    Si sper sa reusesc.

    Ceea ce iti doresc si tie. Sa faci cu tine insati.
    Cateodata cand suntem linistiti, suntem bine.
    Dar linistea aceea vine destul de greu.
    Aceea este o stare…naturala.
    O stare nu paradisiaca, dar apropiata de ”ce ar trebui sa fie”.
    Cred ca starea normala/naturala a omului e una….de fericire.
    Nu o stare de dezechilibru, temeri, angoase, fobii samd, cum experimentam unii dintre noi (prea multi, as spune)

    Cum ajungem inapoi la starea aceea primordiala de bine….nu stiu sa spun.
    Cu multa munca, presupun.

    • Reply
      Evergreen
      28 September, 2016 at 11:58 am

      Sunt de acord cu tot ce ai scris si cred ca pot sa inteleg si sensul profund al cuvintelor. Mi se pare ca ne configuram cat suntem mici si odata ajunsi adulti ne resetam. Si cred ca apare o scindare cand incepem sa realizam ca ceea ce am crezut despre noi, nu suntem, de fapt, noi. Cred. Inca fac sapaturi.

  • Reply
    Mihaela
    15 September, 2016 at 9:08 am

    Eu….am experimentat starea de a fi…in prezent.
    Sau de a fi ”prezenta”.
    Adica esti viu, alert, esti atent la ce se intampla pe langa tine. Nu la ideile din minte, sau la durerea din suflet.
    Si e foarte frumoasa, foarte placuta.
    Dar, in rest, si eu am multe momente in care sunt…inchisa in mine, asa i-as spune. Inchisa inauntrul durerii.
    Eu n-am citit Tolle, dar am citit muuuuulte altele. :) (pentru ca stiu ca si tu citesti mult)

    • Reply
      Evergreen
      15 September, 2016 at 9:21 am

      Am si eu momente de prezenta. Sunt destul de rare. Nu stiu de unde aiureala asta, dar vine la pachet cu anxietate si durere. Cred ca este vorba de exercitiu. Sa exersezi sa revii la starea initiala.

  • Reply
    Mihaela
    14 September, 2016 at 4:28 pm

    :)

    Acum o saptamana am spus exact acelasi lucru.
    Ca ma doare, dar nu pot pune mana pe locul respectiv, sa spun ”aici ma doare”.
    ”Nu stiu ce ma doare”.

    Banuiesc ca e vorba de emotii.

    Am un var care atunci cand era mic…plangea….nu mai stiu de ce.
    Dar practic se uitase plangand.
    Din cand in cand mai zicea ”aaaaa”, dar daca ii atrageai atentia cu altceva, inceta.
    Apoi iar isi aducea aminte, si iar incepea.

    Cam asa e si cu durerea emotionala.

    Cand ne uitam la ea, e acolo, e activa.

    Cand nu-i acordam atentie, nu mai exista.

    Tolle il numeste corpul durere, altii, ego samd (desi conceptul de ego include emotiile, nu se rezuma la acestea)

    Daca te uiti in alta parte, esti atenta la altceva, nu mai e acolo, cu tine. Dispare.

    • Reply
      Evergreen
      14 September, 2016 at 9:30 pm

      Am citit de doua ori Tolle si tot nu ma pot bucura de prezent. Nu cred ca e ego, cred ca e altceva… Dar exista si doare. Si cateodata doare mai tare, cateodata deloc.

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.