Am auzit o chestie în genul ăsta în serialul Go On.
Mda, micile mele plăceri (pe lângă nutella cu banane) constau în lâncezit în pat și uitat la seriale.
Toate serialele dacă aș putea, dar nu am cum.
trecem peste.
În fiecare zi aud povestea de dragoste (sau nu) a unui om pe care nu-l cunosc. Pur și simplu cineva povestește despre altcineva și sunt uimită de destinele unora.
Tot mai des aud fraza: hai s-o luăm ușor să vedem cum merge. Diuuuuuud, ce e ăsta, preview de relație? Teaser, trailer? Așa m-am săturat de toți oamenii distruși emoțional care nu mai au curajul să aibă o relație normală… în frunte cu mine…
Nu avem cum să știm că celălalt nu ne-o trage și ne lasă. Nu avem cum să știm pentru că oamenii, deși pretind că pot, sunt incapabili să ofere certitudini. Și la cât de des am ajuns să ne sucim, azi vrem să ne căsătorim că arde cămașa de iubire și mâine suntem în pat cu altcineva.
E ciudat că deși evoluăm în creierii capului, involuăm în relațiile cu oamenii. Băi, devenim incapabili să ne atașăm emoțional, de frică. Devenim niște pietre care se protejează să nu fie rănite, plimbate de râu sau călcate-n picioare. Dar ăștia suntem, noi ne rănim, noi ne iubim. Că așa am fost lăsați. Viața trece pe lângă și ajunge să ocolească bula asta de autoprotecție.
Mă gândesc că mâine-poimâine vom avea și legi care vor aproba căsătorii de probă. Adopții de probă. Habar nu am, părinți de împrumutat și iubiți de testat. Mostre de iubire. Pe alese.
Deci hai s-o luăm ușor. Păi cum s-o iau ușor dacă mie mi-a luat-o creierul la goană și inima-mi bate ca o turbată? Cum e asta? Ușor, viteza întâi? Când atunci vrei să stai 100 de milioane de ani cu omul ăla, să-i vezi toate gesturile și să găsești toate lucrurile-n comun. Niște afectați suntem… Nu se poate, vin dintr-o relație cretină unde am dat-o și am luat-o în freză și acum o iau ușor, dar de fapt eu tânjesc după iubire sau după relația anterioară și nu știu cum s-o zic.
Am obosit să văd în jurul meu numai negativiști și oameni care ori tânjesc după ceva, ori sunt copleșiți de viață. Eu caut să fiu un om normal, un om singur într-o societate care nu mă mai blamează că nu m-am măritat. Că îmbătrânesc și nu mă mai ia nimeni. Că așa se raportează asta, cine te mai ia? Dar poate nu vreau eu să iau. Mă rog…
Oameni buni. Timpul trece repede de tot. Azi suntem nebuni de 20 de ani, am clipit de două ori, am ratat niște iubire și am făcut 30. Intervine panica. Ne mulțumim cu puțin din teama de a nu rămâne singuri. Din teama de a prinde trenul. Și ne trezim la 40 că regretăm toate alegerile și-i învinovățim pe ceilalți pentru nefericirea noastră.
Ce e așa greu să o iei în ritmul natural? Să nu-ți mai fie frică? Să-ți placă un om și să te duci cu el, fără să te mai gândești că te-ar putea răni, că ce se va întâmpla peste șase luni, că dacă nu-i place scorțișoara. Uateva. Acum se întâmplă chestii, nu anul trecut, nu peste trei zile.
Eu zic așa acum că nu mă atrage nimeni și-s fluture liber în creier. Că probabil dacă aș fi iar în punctul ăla în care eu să mă jelesc că iubesc și ăla să-mi dea dita’ flitul, probabil că aș fi izolată-n turn. Sau nu, poate am realizat că nu au sens toate piedicile și barierele. Că oricum mi se întâmplă. Cu cât avem mai puține ziduri, cu atât drama e mai redusă.
Să vedeți Cineva ca tine. Se joacă la Godot, dar de la anul.
6 Comments
andreea
9 May, 2013 at 9:34 ame bine că nu te pricepi mai prost. aaa! era o licență poetică. la naiba!
Evergreen
9 May, 2013 at 10:24 amSe accepta :)
what?
27 January, 2013 at 8:59 pmUmm…exista deja casatorii de proba dar – casatoria azi oricum e cam formala. E doar o formalitate mai mult religioasa intr-o lume fara nevoie de religie. Cat despre oamenii coplesiti de viata? Se cheama de fapt oameni care nu stiu pierde.
lunatic
27 December, 2012 at 11:07 amSi americanii au propus o lege. Casatorii temporare, pe 5, 10 sau 15 ani (in functie de cat de prostesc iti este avantul si optimismul de inceput). Si dupa timpul asta, isi pot reface contractul in continuare daca totul a mers bine, sau se pot desparti si totul e ok. Nimeni nu sufera durerea unui divort, cu avocati si partaj si rude fals indurerate, pt ca amandoi stiau ce si cand urmeaza. Win-win… poate doar asa m-as casatori si eu.
joker
24 December, 2012 at 7:51 amRitm natural?:)))
Minunea cu adevărat este aceea de a nu găsi un suflet plagiat.
Asta în condițiile în care totul este făcut și nu născut.
E, voila?
Mai de preț este strategia, scenariul, afilierea, angajarea decât autenticitatea păstrată:asta sperie. de aceea n ai pe cine să mai găsești…
E vorba deci de un concept..
Evergreen
24 December, 2012 at 8:59 amPai tocmai. Sa lasam conceptul deoparte si sa nu mai urmam niste reguli concrete pe care altii le-au considerat potrivite.