Observator uman

În fața mea o fiică ține de mână un tată. Vorbesc și gesticulează cu mâinile libere. Nu știu ce, am căștile, și oricum nu-mi pasă. Cei doi se privesc și-și râd. Se țin de mână mergând pe un trotuar prea îngust, iar eu aproape le suflu în cefe. Nici nu mă observă.

Îi depășesc să le văd chipurile, dar prind doar două profiluri senine.
Le-am zâmbit și eu.

Derulez propria-mi casetă. Și nu-mi amintesc mare lucru. O imagine poate indusă cu mâna mea în palma ta, acum 20 de ani.  Mama care povestea cuiva că nu dorm decât dacă mă ții strâns de mână. Perna albă apretată. E trist că nu-mi amintesc ceva vizual cu care să mă hrănesc. În schimb, mi-a rămas răceala mâinii tale legată de piept, o simt și-acum. Am închis ochii atunci, de spaimă…

 

HugsLovePeace
>.<