Dacă aș putea aș îngheța timpul. Dacă aș putea aș ține-n mine anumite momente și nu aș lăsa creierul să le așeze după bunul plac. Dacă aș putea… pe altele le-aș privi în ochi. Când sunt copleșită de emoții întorc spatele și mă zgâiesc la pereți. Rămâne să-mi imaginez ce se petrece dincolo de mine. După care zâmbesc tâmp.
Mi-ar fi plăcut să mă vezi. Să-mi fii alături. Să mă ajuți să mă ridic.
Sunt încă tânără. Cam cu asta mă prezint în fața destinului. Și mai am multe de oferit, deci n-am de gând să renunț. Sunt încă în cădere liberă, dar fără corzi. Piesele de rezistență stau altundeva.
Dacă aș fi putut să-mi creionez viața, ai fi fost lângă mine. Și ar fi fost totul altfel.
E genul ăla de duminică. Secvența aia de respiro dintr-un film de acțiune. Când nu se întâmplă nimic concret, ci doar ne tolănim aiurea cu ochii-n monitor. Clasica mahmureală. Clasicele telefoane – ești bine, ai ajuns bine? Clasicele replici – nu mai beau, fumez… până data viitoare.
Completare la draft.
Duhnesc hainele a țigări. Și părul e îmbâcsit. Mă duc să scot urmele dezmățului de pe trup. Și s-o iau de la capăt. E duminică. E noiembrie. A mai trecut un an. Dar anul ăsta nu mă mai sperie luna asta.
Zăpadă.
HugsLovePeace
>.<
No Comments