Plimb mătasea printre degete

Am cusut iasomii albe pe mătasea albastră.
Am aruncat catifeaua roasă de molii.
Mi-am tatuat fluturi pe brațul drept.
Am șters cu lama bucata de trup ce-ți purta urma.

– Și tu, de ce ești singură?
– Cum adică?
– Adică singură… nu ai pe cineva…?
– …

În ultimii ani am fost a cuiva. Sunt firea care aparține întâi cuiva, apoi sieși. Eram într-un echilibru ciudat care depindea de alte talere.  Pentru că era mai ușor. Și dacă nu exista un iubit, cu siguranță exista un prieten alături de care să trăiesc sau viața căruia s-o trăiesc. Poate pentru că era mai simplu.

Acum m-am întors la mine. Întoarcerea a cauzat haos în juru-mi. M-am rătăcit teribil pentru că nu-mi mai ținea nimeni lanterna, ci trebuia să mă descurc de una singură.

În continuare sap în vid. Dar nu disper. O fac relaxat cu un zâmbet ciudat pe chip, cu o mină conștientă că trebuia să-mi vie și mie rândul.

Eu nu știu ce e ăla comportament de femeie singură.

Încerc să trăiesc ce am văzut la alții, să adopt comportamente, să-mi găsesc autenticitatea într-o lume aproape necunoscută. Nu știu ce se face și ce nu, le-am știut când eram de mâna cuiva, la nivel de teorie. Am sprijinit capete bocinde pe umărul meu, am pansat răni cauzate de iubiri, am băut beri interminabile ale singurătății și apoi m-am dus acasă la un el.

Eu n-am avut dramele despărțirilor la 20 de ani și nici aventuri de-o noapte. N-am avut vămi nebune, ierni singure, primăveri ieșind la agățat cu gagicile, fuck buddies, iubiri scurte de tot sau întâlniri la cafea cu diverși. Le am acum la aproape 26 de ani… și abia învăț să le țin în frâu.

Nu știu cine sunt și nu știu ce vreau. Poate de aia e greu să-mi stai alături. Poate schimbarea mea a deziluzionat oamenii. Poate la brațul cuiva sunt mai bună, mai frumoasă, cu mai multe în salba de oferit.

Știu, totuși, că pot să iubesc oamenii, mult de tot.

Că pot fi o oază de liniște sau tornadă, pot fi sprijin, glumă bună, bere sau vin, persoană de sunat la 3 dimineața, partener de ieșit în club, om cu care poți să vorbești sau în fața căruia poți să plângi fără jenă, pot fi tovarăș de agățat, sora mai mică, sora mai mare, prietena cea mai bună, persoana cu care să faci nebunii, om de bază.

Nu pot fi sclava iubirii, însă. De fapt, nu-mi mai doresc asta… cel puțin acum.
Chiar dacă uneori mai am impresia că mi-e dor.

Și totuși, s-ar putea să mi se întâmple asta:
You don’t want to be named as anybody’s girlfriend, and now you’re someone’s wife?
(500 days of summer)

HugsLovePeace
>.<