Secvente

Sado Maso Green(a) Bar

E bine că există un mai târziu în ecuația vieții, când bumerangul ți-o dă direct în freză. E și mai bine că n-am avut răbdarea necesară să stau să văd asta. Și probabil că cel mai bine e că nu simt absolut nimic, nicio satisfacție că ți-ai învățat lecția, nici dezamăgirea că ai fi putut s-o înveți la timpul ei.

Am ales ca în această săptămână să renunț la tutun, verde, alcool și carne. De ce? Pentru că încerc să compensez excesele din ultima vreme. Pentru că încerc să mă curăț trupește, poate ajung să fiu cât de cât împăcată cu mine la nivel spiritual. Pentru că iar m-am cam debusolat și găsesc mai limpede drumul spre mine.

Stăteam cu ea pe trepte. Și are o frumusețe aparte. Iubește într-un fel ciudat, frumos și ciudat pentru că oamenii nu mai sunt capabili să ofere și să primească așa cum face ea. Ah, de-ai fi fost tu pentru mine! Poate așa împlineam un destin… în schimb râdem convinse că într-o zi o să (ne) fie bine.

evergreen fluturi iruleZace în sufletul meu o doză de sadism. Pe lângă încrâncenarea firească, zbuciumul deja recunoscut și căutarea însuflețită că undeva acolo o să găsesc există o plăcere a suferinței proprii. N-o mai savurez ca pe vremuri, dar existența ei îmi confirmă că trăiesc.

Așa că din când în când pun capul pe pernă și nu adorm. Împletesc. Stau pe balcon și mă uit la cer. La pustiul străzilor. La lumânările din cimitir. La ferestrele scăldate în beznă. La cele unde pâlpâie un tv. Și uneori stau de vorbă cu mine, având ca mentor luna. De foarte puține ori ajung la un consens.

Îmi zice că-s specială. Roșesc. Știu în sinea mea că nu-s la fel. Nu-s nici măcar la fel cu mine cea de ieri… Știu că-s specială și știu că în mine, pe lângă sadismul evergreenesc zace o blândețe aparte. Și-o sensibilitate aproape patetică. Și visul unei nopți de toamnă în care tu mă mângâi pe spate.

Dar mai știu că în ciuda a tot ce văd, sper, visez, simt toamna asta o să fie una relantizată și perindată pe alei de una singură.

îmi place mie melodia asta:
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=KFjF64Mcaao[/youtube]

HugsLovePeace
>.<

Foto

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    Evergreen
    13 September, 2011 at 7:59 pm

    Alexandra – welcome back!

    Manooooneettuleeee – maine mi-s la scoli. puuup

  • Reply
    Manon
    13 September, 2011 at 7:55 pm

    asadar… meeting la scoala, soon I hope. dai tu cafeaua, dau io tigara, dai tu povestea in timp ce io tac malc. (inghesui aici un iuhu soptit)

  • Reply
    alexandra
    13 September, 2011 at 6:58 pm

    hm…credeam ca te-am pierdut si ca nu mai scrii…dar se pare ca doar intram pe linkul rau, si ma bazam pe redirectionare. era in favourites si mie imi era lene… so welcome back, for me! :)ma apuc imediat sa citesc tot tot!

  • Reply
    Evergreen
    13 September, 2011 at 5:24 am

    sa fie lights

  • Reply
    alas
    12 September, 2011 at 10:23 pm

    si eu care doream sa-ti daruiesc un pachet de Lucky.
    Who needs feathers anyway?!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.