Scrisori către cuvinte efemere

Spui că o să mă iubești o săptămână. De luni până duminică, probabil. Și că o să mă trăiești în imaginar.
Spui că o să-mi fii 24 de ore, pur și simplu. Ne jucăm de-a cine pe cine?
Spui că n-am să știu niciodată cum e să te dăruiești total cuiva, pentru tot restul vieții.
Spui că pleci, că n-ai timp. Că vorbim…
Spui că ți-e bine cu mine, că o să fie altfel de acum înainte. Și dacă n-o să fie?
Spui c-o să mă aștepți zece ani și-o să mă vezi în alb, a ta, pentru totdeauna.

Oamenii spun, promit. Oamenii cred cu toată ființa în ceea ce formulează și transmit verbal. Oamenii…

Mă întreb dacă pe mine mă ascultă cineva vreodată?
Dacă.

Mă declar un om liber. Un om pasional.
Nu vreau să fiu obiect de etalat, vreau să fiu femeie de iubit.
Nu vreau să mă poarte cineva de braț oricum.
Nu vreau să mă agațe bărbații-n club pentru că am țâțe, ci pentru că sunt inteligentă. Ci pentru că nu te plictisești cu mine. Ci pentru că atunci când zâmbesc ți se luminează universul. Ci pentru că știu ce înseamnă sacrificiul și ce înseamnă binele cuiva mai presus de binele meu. Pentru că mai presus de țâte, cur, o față drăguță și o atitudine de femeie rebelă zace-n mine ce puțini reușesc să atingă.

Deci nu mă cuvin ție. Nu merit să mă bagi în buzunar și să mă scoți când egoul tău a slăbit. Nu merit să mă treci în linie cu celelalte. Eu însemn ceva. Eu las urme-n oameni, precum oamenii lasă-n mine. Eu știu să fiu și să mor la fel cum știu să revin la viață.

Am în mine puterea vindecării de la sine.
Am în mine comori întregi de emoții.
Am în mine iubiri și versuri, poezii întregi.
Am în mine dorința unui om clasic, dorința de a fi curtată, de a face parte din cealaltă categorie.

Nu-s ușuratică. N-am fost. Am iubit, ciudat, pe fiecare om în parte. Așa cum am putut atunci. N-a trecut nimeni fără să lase o urmă. N-am scris istorii de aruncat în foc. N-am urât și n-am uitat niciodată.

Deci nu mă așeza în cufărul de cuceriri. Nu mă așeza lângă ce înseamnă efemer. Nu mă face să devin dependentă de tine, ca mai apoi să-mi spui că n-a fost nimic, niciodată.

Am iubit un singur bărbat care mi-a călcat în picioare toate emoțiile.
Se împlinesc 3 ani de când a dispărut de lângă mine.
Se face că trebuie să-i țin coliva, să-i spun vorbe de alint la mormânt și să-l întreb ce mai face.
Cică așa trebuie, așa e legea firii.

Îl iubesc în continuare, în absență. Este singurul om care m-a făcut să-l ador și să-l urăsc, deopotrivă. Singurii ochi albaștri pentru care mi-aș fi dat viața fără să gândesc o secundă. Singurul meu ideal zdrobit de viață și de moarte. Tata. Cuvânt pe care n-o să-l mai rostesc nicicând…

Deci nu mă arunca în zecile de cuceriri.
Nu-s o batistă plină de muci, oricât apreciez estetica urâtului.
Nu mă face să te regret.
Nu mă strivi sub talpa ta.

Sunt omul care nu merită să fie călcat în picioare, ci care merită să fie păstrat.