Something about us. Nothing about us.

Mă enervează toată lumea care se plânge că e cald. Știm cu toții. Scrie peste tot. Curg apele pe noi. Facem cancer de piele instant. Bem apă degeaba, c-o lăsăm pe scaunul de bus. Mergem ca și cum plutim. Inhalăm degeabă. Expirăm răcoare. Bon. Dar hai să nu ne mai isterizăm că e cea mai călduroasă zi din univers. Așa e cu week-endul pe litoral, în fiecare wk e cel mai plin din lume. Shut the fuck up! Vine toamna, se înserează mai repede. O să înceapă văicăreala că plouă, că pică frunzele, că vine iarna, că e prea frig, că e scumpă căldura. Stoooooop! E vară și e bine-n fiecare zi și la 5000 de grade. Pentru că ziua aia e și noi ne putem adapta. Putem trăi așa. Dar mai bine ne plângem. De ce oamenii nu privesc invers situația?

Aseară la Placebo ascultam Running up the hill și urlam din rărunchi ”And if I only could, Make a deal with God,
And get him to swap our places…” moment în care mi-am dat seama că perspectiva e greșită. Că în contextul ăsta concret în care trăim, noi cerem celuilalt să se pună în locul nostru ca să ne înțeleagă nouă durerea. Dar aseară am zis că dacă aș putea face un deal cu Dumnezeu l-aș ruga să mă pună în locul tău ca să simt măcar o zi cum e să fii tu. Și am fost copleșită de senzația asta. Că m-a apucat un fel de drag amestecat cu dragoste, nu știu să le spun în cuvinte. Dar poate într-o zi o să știu cum e.

Nu te mai aștept. Nu pentru că mă încăpățânez să-ți demonstrez contrariul, ci pentru că așteptarea asta nu făcea decât să mă condiționeze. Pe mine cu gândul la un viitor cu tine, dragostea mea cu gândul că voi primi ceva la schimb pentru ea. Deci nu te mai aștept, chiar dacă în fiecare zi mă gândesc la tine. Chiar dacă în fiecare zi îmi apare câte un semn care mă trimite cu gândul la tine. Dar nu mă mai tem. Nu mă mai enervez. Nu mă mai întristez. Nu mai fac planuri și filme. Le iau cum vin. Oamenii-mi spun că o să treacă. Nu-i contrazic. Ea-mi zice că suntem suflete pereche și că noi doi vom fi. N-o contrazic. Alții spun să-mi găsesc pe cineva și să încep o nouă iubire. Le spun că dacă vine, o îmbrățișez cu drag.

Joi plec la mare. Nu să mă relaxez, ci cu munca. Pentru că am fost purceluș și mi-am făcut speranțe la stat pe plajă în orele libere, o să vină vremea rea. Dar ploaia pe mal e mai plăcută decât tolăneala la soare. Deci romantica din mine o să se bucure indiferent de vreme.

Și apoi vine călătoria mea de suflet și momentul când o să ating pentru prima dată oceanul. Și-o să fiu alături de cineva drag mie. Și prima dată când zbor singură cu avionul. E cineva în Munchen? Că am niște ore de stat degeaba pe acolo.

Dar viitorul sună bine, însă nu e scopul meu în viață. Sunt în zona în care mă răsfăț ca o fetiță pasionată de înghețată de vanilie. Sunt în zilele mele bune în care mă joc. Și râd. Sunt în perioada în care scriu cu foc și sete. Bat la ușă proiecte. Am idei. Mă bucur că trăiesc în fiecare zi. Iubesc tot. Și tot mă iubește pe mine. Prin mine e un flux de energie care-mi dă impuls să nu mă las.

De mai bine de-o săptămână nu mânc carne. De alcool m-am lăsat. Țigări, puține, răruțe. Fac sport  Mănânc puțin. Legume, fructe. Beau limonadă, apă plată și… cam atât. Și nu reușesc să mai dau un singur kilogram jos. S-a încăpățânat să stea acolo. Aaaaaaaaaaaaa!!! O să-l dau la cățărat, am zis! Sorela zice că am mușchii mai dezvoltați. Yeah, right colăceii de pe burtă numai mușchi nu-s.

Și recomand celor deschiși în zona spirituală să încerce Sahaja Yoga. Probabil o să ne întâlnim pe acolo. Cam atât de pe frontul evergreenesc.

Sper că la voi totul e fain fromos.

 

LovePeaceHugs
>.<

Foto