Apar în viața mea ființe pe care le prețuiesc mai presus de mine. Nu știu cum fac ființele astea, dar mă conectez instant. Lor le scriu la miezul nopții, la ele mă gândesc când nu mă gândesc la muncă, viață și moarte și alături de ele petrec puținul timp pe care-l am liber. De ei sunt îndrăgostită mereu.
M-a întrebat cineva într-un comentariu de ce nu mai scriu de stat în iarbă și căutări de mâini. Nu mai scriu pentru că-s un haos, pentru că-mi lipsește timpul, dar nu-mi lipsesc căutările. Și asta e o veste bună.
… am intrat în încăperea cu multă lume. nu am știut că am devenit atât de matură încât să am un nod în gât într-o cameră cu necunoscuți. copilul din mine s-a furișat în colț. stă speriat și tace din gură. matura din mine caută cu disperare o figură prietenoasă de care să se agațe. îți văd figura printre chipurile oamenilor necunoscuți. nu vin la tine, dar nu tresar. sunt uimită de nimicul pe care-l simt când te văd. de lipsa aia de zvâc sau de nevoia de a mă arăta ție. pasiunea aia mistuitoare, durerea aia pe care am crezut că n-o s-o mai trec vreodată, s-au stins. și cât m-am chinuit să se stingă. uite, s-au stins. nimicul e un zâmbet cald schițat discret. un drag plăpând purtat cu grijă. sau cu teama de a nu mă întoarce din drum. pentru mine vei rămâne negustatul pe deplin.
… am văzut un grafic al ultimelor săptămâni din viața mea. cuvântul sinusoidală va rămâne încă în vocabular, conform cu oscilația stărilor.
… sunt în perioada în care acumulez. informații. nu acumulez vise, ci realități. am constatat că îmi displace profund realitatea, dar că este nevoie s-o accept. ciudată toată chestia asta cu nașterea, limitarea, termenul nostru de valabilitate, abilitățile negate, iubirea, moștenirile, atașamentele emoționale, moartea. nu-mi plac.
anul viitor când o să derulez banda aici o să fi uitat tot, probabil. iar blogul ăsta scârțâie șubrezit de furii.
v-am iubit.
No Comments