Cum e să te trezești după niște amar de vreme că te doare? Că fantomele te sugrumă? Să fii atât de stoic să le ții ascunse-n dulap și într-o zi, pe când căutai un gând, să te doboare toate? Să vină peste tine și să te sufoce? Cum e?
Vă spun eu. E groaznic. E groaznic să nu poți să articulezi numele cuiva pe care credeai că l-ai lăsat în urmă. E groaznic să adormi uneori scâncind ca un copil în beznă. E inuman să adormi șușotind de unul singur, de teamă să nu cumva să afle.
E cumplit să te trezești izbit de asfalt când tu te-ai crezut pe nori. Să simți nevoia să strigi și să n-ai cui. Să fii plin de furii. Și să porți încrâncenarea-n chip. Să fie ultimul reper al iubirii tale și-al chinului tău. Și e cumplit să te trezești că ți-e dor, când tu credeai că ești liniștit.
Alin îmi zice că nu poți fi zen atunci când ai iubit sau iubești pe cineva. Că furia se naște din dragoste. Că orice sentiment are un resort, cu cât e mai puternic, cu atât resortul va fi mai aprig. Și atunci să stai în beznă să te întrebi dacă îl mai iubești pe omul ăla pe care vrei să-l distrugi într-o clipită, dar pe care vrei să-l ții tare-n brațe.
Așa că tot ce poți să faci e să arunci fraze oamenilor (eu aș vrea să iubesc, mă. nici măcar să nu mă iubească înapoi, dar să simt ceva. că parcă mi-a putrezit organul de iubit. vorbesc în dodii). Doar să le spui ca să le scoți. Ca să te convingi pe tine că e într-un anume fel. Simți nevoia să i le dai cuiva să facă ce vrea cu ele.
Îi scrii scrisori lungi. În foi, în gând, în vis. Scrii romane întregi pe care le păstrezi. Rămân netrimise-n viscerele tale. Și mergi pe stradă și vorbești neîncetat despre cum e nefiresc ce ți se întâmplă și despre cum vrei doar să scapi. Și fiecare zi e și mai greu de suportat și vrei să-ți faci o gaură mare-n trup și-n minte și să scoți tot ce ți-a rămas.
E ziua aia când te uiți în oglindă și speli fața altcuiva. Când e neliniște. Când ești momentul mic dintre un trecut apăsător, un viitor absent și un prezent sufocant. Taci. Nu poți decât să taci. N-ai cui să zici.
Cum e să crezi că te-ai împăcat cu trecutul? Sau să crezi că el s-a împăcat cu tine și să te trezești că doarme cu tine-n pat? Cum e să n-ai cui să-i urli? Să te trezești avortat din viața cuiva, abandonat pe marginea drumului. Cum e să fii laș, să rămâi acolo crezând că așa e cel mai bine?
Vă spun eu.
E groaznic…
12 Comments
lorelei34
22 December, 2013 at 6:08 pmIncep sa ma deprim…. eu am acceptat situatia. Ca n-o sa uit. Si eu ma intreb cum as reactiona daca l-as vedea. Un pumn in gura sau sa-i sar de gat??? :))))
Evergreen
23 December, 2013 at 9:49 amNu cred ca e despre uitare, de fapt Nu stiu, am scris demult.
Laura
4 July, 2013 at 1:39 pmE… obositor. E dezolant. E o batalie pe care stii ca nu ai cum sa o castigi… nu fara sa sacrifici ceva din tine, nu fara sa omori ceva din tine. Te reconstruiesti dupa, te reconfigurezi dupa… dar intotdeauna cu o bucata in minus… sau cu alta in plus. Dar niciodata cu aceleasi…
Claudia
16 June, 2013 at 7:49 pmIti pot spune cum e sa rostesti numele si sa invoci fantomele, sa ti le aduci singur in pat, si in vise si in plex. E groaznic si niciun strop mai putin de atat.
Evergreen
17 June, 2013 at 10:05 amOuf.
Cică se trăiește foarte bine și cu dulapul plin | Evergreen
16 June, 2013 at 9:53 am[…] De după asta […]
Bianca
14 June, 2013 at 6:45 pmDoamne cat de bine poti transforma sentimentele in cuvinte.Eu stiu ca daca l-as avea acum in fata i-as urla ca la usa cortului pentru nepasarea si sentimentul de abandon din timpu asta fara el, si tot atunci l-as strange in brate si l-as saruta dupa ureche pentru tot dorul, pentru toti anii… Da,.e groaznic . Dar mai groaznic e ca el nici habar nu are..
Aurelian
14 June, 2013 at 10:04 amDoamne-ajută! :)
Aurelian
14 June, 2013 at 7:24 amE groaznic, intr-adevar…
N-ai altceva de facut decat sa te retragi departe de persoana care ti-e cel mai aproape de suflet in momentul ala; n-o sa reusesti decat sa jignesti, sa te aperi agresiv, de fapt. N-o sa te inteleaga nimeni, nu pentru ca nu poti fi inteles, ci pentru ca nu vrei sa justifici. E un fapt; nu-i nevoie sa intervii, sa te intorci in timp, sa te anesteziezi crezand ca uiti. Durerea (aia pe are o simt doar unii si majoritatea nu, durere fara nicio legatura cu a fi zen ori depresiv) e o frantura de ADN, un soi de energie care, necontrolata, te poate deschide, te poti redescoperi…
E groaznic, da’ e secretul tau, placerea ta interzisa. Pastreaza durerea ata pentru aventurile de-o noapte si taci.
Evergreen
14 June, 2013 at 7:26 amDoamne, ce cuvinte frumoase :)
Aurelian
14 June, 2013 at 9:17 amA fost o reacţie provocată şi, sper, pe măsura cuvintelor tale.
Da’ mulţumesc frumos.
Evergreen
14 June, 2013 at 9:18 amReactionezi fain la provocari :)