Arta

Teatru și film – uneori degeaba

Încă-i bine! de Rodica Popescu Bitănescu m-a dezamăgit. Nu total, dar cât să ațipesc cu ochii deschiși spre deosebire de domnul din spate pe care l-a apucat sforăitul. Nici nu știu cu ce să încep sau ce concluzie să trag. Nici n-am râs și nici nu m-am emoționat. Mi s-a părut un mix prost, jucat destul de gros, o poveste răsuflată plină de discuții clișeice cu personaje-tipar.

O discuție la liber în sufrageria unei doamne, dar o discuție și atât.  Plus rezolvarea unor probleme lipsite de esență și iesite din context. Ca să nu mai spun că-i lipsește cu desăvârșire subtilitatea, iar vocabularul contemporan nu ajută, ba pare că plusează pe grosolan.

Și totuși oamenii au aplaudat și au chiuit.

Uau.

Dar să nu judec oamenii care aplaudă și strigă la finalul unui masacru artistic. Așa am reacționat când am văzut Mama ei de tranziție…  ultimul film al Cristinei Nichituș, profesoară la unatc. Despre filmul ăla ar fi multe de spus, dar nu mi le amintesc pe toate. Am râs cu poftă, dar nu pentru că am văzut o comedie bună, ci pentru că am văzut o suită de cadre proaste din toate punctele de vedere.

Nu știu ce s-a vrut a fi acest film realizat din banii CNC de către o profă unatc (simt nevoia să mă repet), chiar nu am înțeles. Și dacă m-am amuzat o bună perioadă de timp, m-a apucat revolta.

Nu știu despre ce e vorba, despre tranziție și criză – cuvinte pe care le veți auzi repetitiv pe parcursul celor 90 de minute. La minutul 70 încă nu știam care e conflictul, cine sunt personajele, ce vor și care-s problemele lor fundamentale – în afară de cele băgate-n ochi să vadă tot chiorul.

Eu așa ceva n-am văzut până zilele trecute: oameni care urlă, vorbesc singuri, joacă gros și dublează replica prin gesturi largi sau mimică (de genul dat ochii peste cap), un psihopat care o răpește pe vânzătoarea de la magazin, trei tâmpiți care vor să-și deschidă o afacere, o tanti frustrată care urlă și face karate și nu-mi mai amintesc, dar mai erau câțiva.

Finalul este unul fabulos, neînțeles de nimeni. O tentă de suprarealism de-o prostie crasă de am ajuns să strig divinitatea până am rămas fără salivă și putere. Doamne Sfinte Maica Domnului Iisuse Christoase…

Așa că aștept cu interes alte filme, alte provocări.

HugsLovePeace
>.<

 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Evergreen
    10 March, 2012 at 2:45 pm

    Nu cautam un succes incontestabil si nici vreo capodopera :)

  • Reply
    Evenimente Corporate
    10 March, 2012 at 11:42 am

    Oamenii mai aplauda si actorii in sine pentru valoarea lor, chiar daca nu toate piesele de teatru se ridica la inaltimea pretentiilor. Asta e, nu tot ce se joaca devine si succes incontestabil :)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.