Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

un', doi, trei la perete stai!

Mă ascund cu fiece clipă care trece. Dacă acum 10 ani eram omul deschis, prietenos şi plin de curaj cu timpul am reuşit să-mi construiesc o carapace solidă. La uşă sunt mulţi oameni care se cred deja înăuntru servindu-se din cafeaua mea. Îi las să creadă ce vor.

Mi-ar plăcea să ştiu tot. Mai ales totul despre organismul meu. Să ştiu că atunci cînd mă deshidratez corpul îşi trage apa din stomac şi intestine şi că e bine să beau apă în ficare zi. Nu 2 litri deodată, ci treptat. Mi-ar plăcea să ştiu toate conexiunile care au loc la nivel fizic în trupul meu şi mi-ar plăcea să evoluez mental şi să-mi folosesc inteligenţa şi intuiţia cît mai mult cu putinţă. Să-mi manipulez propria minte.

Mi-ar plăcea să ating anumite orizonturi pe care le realizez la un moment dat. Să nu cad în dizgraţii. Să nu aleg patetismele. Să-mi amintesc mereu viaţa şi s-o trăiesc fără să mă ambalez inutil cu nimicuri. Ca atunci cînd văd un film sau citesc o carte şi mi se întipăresc în suflet anumite cuvinte (imagini) şi mă rog să le păstrez la infinit, dar ele se duc odată cu timpul. Rămîne numai senzaţia, dar învăţătura pleacă. Poate pentru că eu nu-s o bună gazdă.

Mi-ar plăcea să redevin idealista din liceu care credea că iubind ai drept de viaţă şi de moarte asupra celui de lîngă tine aşa cum spunea Camil Petrescu. Acum nu ştiu dacă mai am vreun drept. Nu e stupid?

Iar sunt în căutări şi iar nu mi-e bine. Nu am atins punctul culminant şi nu pot rămîne statornică unei ideologii. Mă chinui să sap adînc. În mine. Să aflu ce-i al meu şi să crească odată cu evoluţia mea. Nu-mi pot pretinde cuvîntul altui om, dar îl pot respecta.

Vorbesc în dodii. Am visuri. Asta ştiu. Probabil că voi reuşi să le îndeplinesc pe majoritate pentru că-s o fire cu o voinţă de fier. Asta dacă între timp nu-mi pierd nişte minţi.

M-am aşezat cu faţa la perete. Şi stau cu capul plecat. Trag cu urechea la viaţa care curge pe lîngă mine. Parcă e pîrîul Gutinaşului. Cu coada ochiului încerc să cuprind cît mai mult. Mîinile stau cuminţi împreunate. Aştept acolo să renasc şi să mă regăsesc.

Mi-ar plăcea să nu uit cum iubesc eu, de fapt. Să nu uit esenţa care mă face să trăiesc povestea.

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    evergreenstory
    22 May, 2010 at 6:34 pm

    Levy – merci frumos… si eu tot la progresul asta visez

  • Reply
    LevyNagy
    22 May, 2010 at 12:59 pm

    Imi place cum scrii, felicitari! :) Si aia cu manipularea propriei minti e geniala: pot sa spun ca e scopul meu in viata asta, pentru ca prea mult ne-a condus mintea (dupa iluzii) in loc sa o conducem noi pe ea si astfel sa progresam.

  • Reply
    evergreen
    21 May, 2010 at 11:53 am

    Julie – nu degeaba suntem suflete pereche

    Dennis – eu sunt :)

  • Reply
    dennis
    21 May, 2010 at 11:51 am

    evergreen: tu esti fosta evergreen de pe weblog? pozele ma fac sa cred ca da

  • Reply
    julieinaugust
    21 May, 2010 at 10:38 am

    Cateodata povestea ne da esenta..e ciudat,tocmai terminasem de mancat si dadusem pe mine(like ever) si in timp ce ma schimbam si ma gandeam in prim plan sa-mi aprind o tigara,in plan secundar ma gandeam cine sunt si cine ma cunoaste cu totul…ehh e bine ca nu-s singura si tu stii sa le pui si-n cuvinte:))

  • Reply
    evergreen
    21 May, 2010 at 10:29 am

    :) nu mai stiu cand ziceam ca nu ne mai vedem… eu zic mereu tampenii. ma bucur sa dau iar de tine. pup abjectu’

  • Reply
    abj
    21 May, 2010 at 10:26 am

    tu mereu zici lucruri frumoase :) si vezi ce fain? ziceai ca gata, n-o sa ne mai vedem prin internetzii astia, prin vietile astea. numa ca de fiecare data dam unu de altu :) pup evergrina, cea niciodata skimbata.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.