Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Vibe up!

Mama mă sărută în creștet și-mi zice talent. Și-a amintit de scenariile SF pe care le scriam când eram mică și de faptul că le citea pe ascuns cu soră-mea. Mă enerva asta că râdeau de mine. Ciudat, îmi ascundeam mereu jurnalele și gândurile ca să ajung acum să le aștern în public. Pe unele.

Am primit în seara asta: 08.08.2012, un mail de la cei de la RIFF prin care mă înștiințau că în octombrie mă așteaptă la Talent Lab în Reykjavik și că filmul ”Daddy” e selecționat în competiția Golden Egg. Când am aplicat la ei m-am uitat la pozele cu orașul al cărui nume nu-l pot pronunța niciodată corect. Și mi-a plăcut! Apoi m-am uitat să văd cât de departe e Islanda pe hartă. Și e ceva. Și cam atât…

Azi am aflat că merg acolo. De fapt, că pot să merg acolo. Sunt două impedimente, varianta HD a filmului pe care ar trebui s-o primesc de la UNATC și niște bani. Dar lucrurile bune vin, atâta timp cât eu le aștept cu brațele deschise. Și toate se vor rezolva fără ca eu să nu dorm nopțile.

Am trimis ambele filme, ”Tuesday” și ”Daddy” la mai multe festivaluri. Și o să le tot trimit. Nu fac asta pentru că-mi doresc să câștig, asta nu confirmă că sunt bune sau slabe, ci pentru a fi selecționată pentru că-mi doresc ca mesajul meu să fie văzut și înțeles de oameni. Și pentru că dacă mă întrebi ce-mi place mie de la viață, pe lângă iubire, îmi mai plac două lucruri: să fac film și să călătoresc. Și asta le îmbină pe amândouă.

Înainte îmi doream să mă știe lumea. Să mă identifice. Să apar în presă. Să iau premii. Să devin celebră. Eram mică și visam că iau Oscarul pentru actorie și mă maimuțăream în fața oglinzii cu un discurs lacrimogen. Repetam numele pentru mulțumiri. Astăzi mi-aș dori să nu fiu nevoită să mă arăt pentru că nu-mi doresc ca filmele mele să fie identificate cu fața mea, cu cine sunt, cu engleza mea de baltă (dacă mă emoționez) cu părul roșu sau cu mâinile mici și bărbătoase. Aș vrea doar să fiu acolo.

Aceste filme nu le-aș fi realizat fără niște oameni importanți cu care am interacționat. Primul este tata, omul care m-a determinat tot timpul să-mi depășesc condiția. O făceam să-i demonstrez lui că pot, cu timpul a devenit plăcere. Mama și soră-mea care mi-au fost mereu în coastă și pe care uneori le-am respins din teribilism. Prietenii mei care m-au sprijinit de fiecare dată când am simțit c-o iau razna. Și echipele cu care am lucrat, oameni care au crezut (sper) în mine și-n ce voiam eu să spun.

Bănuiesc că selecția asta nu e un lucru mare dacă privești de sus. Un punct mic pe linia destinului. Dar de asemenea bănuiesc că selecția asta e o cale firească a lucrurilor. După Sarajevo Talent Campus și experiența de acolo. Și pentru mine, undeva în egoul meu mic și plăpând.

Drumul meu abia începe și dacă aveam îndoieli, apar semne mici – stele care plutesc pe cer și nu-s nici avione și nici ozn-uri – care îmi confirmă că am ales bine, de fiecare dată. Că aici și acum e perfect.

Deci vibe up, lucrurile bune se întâmplă.

LovePeaceHugs
>.<

Foto 

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    almanahe
    14 August, 2012 at 11:03 pm

    felicitări, puiule!

  • Reply
    Evergreen
    9 August, 2012 at 6:49 am

    Multumesc. Soarele e mereu pe strazile noastre, doar ca nu-l vedem noi ca tinem mana paravan

  • Reply
    mona
    9 August, 2012 at 5:08 am

    Iese soarele pe strada ta.Bafta sa ai!

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.