Ai fost mătase și te-ai plimbat peste mine. M-ai învăluit. M-ai sugrumat. M-ai dansat la discreție.
Beții lungi. Infinite.
Acum știu de ce m-ai iubit. Atunci nu am știut.
Din drafturi:
Tonight I love you, but tomorrow just go…
11.12.2011
Tu cum ești? Sunt bine.
As in bine sau bine așa gen supraviețuiești? Sunt fericită, mă. Cu el? Cu totul. Păi cum așa? Păi așa pur și simplu, trăiesc la nivel simplu, onest și calm. Mă face să râd și să mă simt frumoasă. Nu e nimic bolnav între noi, nu-s jocuri pasionale, nu-s mind game-uri din alea la care stau să mă gândesc două zile și pentru care mă mai perpelesc trei. Nu mi-e frică de el. Mă face să mă simt confortabil și să fiu naturală. Nu simt că mă sufoc când nu e cu mine și nici nu vreau să-l consum. E simplu, e ceea ce aveam nevoie. Nu-s întrebări și nici nopți nedormite. Nu ne certăm. Nu sunt geloasă. Nu-i știu trecutul și nici nu mă interesează să-l aflu. Nu-mi știe trecutul, e bun ce dau acum. Nu disecăm. Nu discutăm înzecit despre noi. Nu îi analizez comportamentul. Nu vreau să-l schimb. Nu vrea să mă schimbe. Dormim bine împreună. Mă mângâie pe spate până adorm. Și îmi masează capul. Și mă sărută pe ceafă pentru că și-a dat seama că acolo e locul meu preferat.
Dacă zici tu.
Adică?
Adică nu e felul tău de a trăi. Tu ești nebună. Zbuciumată. Copil-femeie. Intensă. Tu ești aia care scrie de zici că se sfârșește pământul. Și parcă te justifici. Mereu. Explici. În loc să trăiești. Păi trăiesc cuminte. O fi de la vârstă.
Tu mi-ai părut mereu femeia care nu se dă înapoi de la a iubi. Și mi-ai părut că orice s-ar întâmpla, vei rămâne mereu fidelă iubirii. Singurului tău scop în viață.
Scopul meu era să fac oamenii să mă iubească, să ne consumăm și să plecăm fiecare pe drumul ăsta. Nu știu dacă era iubire, era mai multă jale.
Te minți.
M-oi minți.
Habar nu am. La capitolul ăsta am încetat să mai caut. A apărut cineva care a reușit să-mi pună creionul în mână ca să trag linia.
Ar fi frumoase poveștile astea scurte, foarte scurte, trăite intens și pasional, la nivelul ultim sau prim – după bunul plac – care să nu lase niciun fel de urmă. Ar fi frumoase iubirile astea de 12 ore, scurse aiurea.
Era cândva un om. Și el mă iubea, iar eu pretindeam că-s îndrăgostită. Cred că eram că-mi tremura stomacul cu gândul la el. Și vorbeam la telefon în fiecare noapte până adormeam. Nu mai știu ce. Aștepta să mă audă cum respir și apoi îmi striga numele șoptit. Apoi închidea. Tot așa. Noapte de noapte. Nu am crezut vreodată că se vor epuiza conversațiile dintre noi. S-au epuizat toate și-am rămas doar doi străini.
Silent Strike și Ada Milea.
Foto: Jan Saudek
No Comments