Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Bunatatea: un limbaj universal valabil

Inainte sa spui despre cineva ca e asa sau pe dincolo opreste-te trei secunde si gandeste-te ca poate e doar perceptia ta. Intreaba inainte sa acuzi. Inainte sa spui despre fosta iubitului ca e o tipa super nasoala ca l-a facut sa sufere, asteapta cateva secunde. Ai rabdare sa intelegi ca tu stii o singura bucata din poveste. Nu trage concluzii despre ceilalti, nu arunca judecati, nu eticheta. Inainte sa spui despre tipul ala ca e un idiot sau un porc, ofera-ti sansa sa-l cunosti.

S-ar putea ca lucrurile sa fie exact cum spui tu, sa ai un instinct desavarsit si sa le nimeresti. Dar s-ar putea la fel de bine sa te inseli si sa pierzi niste relatii valoroase bazate pe o judecata mult prea rapida.

E usor sa ne cumpatam atunci cand scriem sau povestim, e greu sa fim calzi si buni in viata reala 

Eu sunt genul de om impulsiv. Impulsiv si cu asteptari. Am citit carti, am facut terapii, am meditat, am incercat yoga. A mers, cat de cat. Dar sunt in continuare recunoscuta ca persoana care nu are rabdare, perfectionista, control freak-ul, micul Hitler (cum mi se spunea in tinerete). Peste toate astea am si un creier care analizeaza tot si mai sunt si emotionala. Daca s-a nimerit si la PMS ne-am dus toti de rapa. Andrei e genul de om care NU are asteptari, care daca se supara (se intampla extrem de rar) ii trece foarte repede, ia lucrurile asa cum sunt (dar fix asa cum sunt fara sa le nuanteze) si viata merge inainte. Cateodata ma oftic pe el ca nu se oftica, iar cand imi trec nervii, imi doresc sa fiu si eu ca el (teach me master).

E dificil sa lucram cu ce am construit in noi de cand ne stim

Observ la mine schimbari. In comportament, in actiuni, in reactii. Sunt schimbari in bine si sunt rezultatul unor multe discutii si monologuri (interioare si exterioare) avute de-a lungul anilor. Practic, am incercat sa ma resetez si sa incerc sa modific si educ toate comportamentele dobandite de-a lungul anilor. Si sa dea naiba daca nu e foarte greu. In primul rand pentru ca de multe ori nu-mi dau seama atunci si trebuie sa treaca enspe luni sa realizez ca ala e un mecanism de aparare sau ca nu are legatura catusi de putin cu persoana cealalta. Si tot asa. Traiesc un loop.

De fiecare data cand citesc ceva incerc sa ma gandesc pe toate partile

Am citit despre parintii elevilor din clasa a VII-a care protesteaza la Pitesti impotriva unui copil cu ADHD. Primul instinct a fost sa-i blamez. Cati ani sa aiba parintii astia? Nu mai mult de 45, nu? Deci sunt din noile generatii. Si atunci de ce sunt asa inchisi la minte? De ce se comporta ca niste barbari? Cum sa vrei sa dai afara un copil, mai ales cand stii ca sufera? Ce fel de om sa fii sa faci asta?

Apoi mi-am amintit ca vorbim de Romania unde nu vedem oameni cu dizabilitati pe strada pentru ca nu exista conditii pentru ei, Romania unde Ceausescu tria copiii cand se nasteau si pe cei bolnavi ii trimitea sa moara, Romania unde taximetristul nu ia un baiat cu carje, unde daca esti diferit sau special, clar esti gresit.

Copiii cu ADHD

Attention Deficit Hyperactivity Disorder

Mai mult decat atat. Am invatat intr-o scoala de cartier si eram agresata verbal si fizic destul de frecvent. Nu numai de colegi de clasa, de la alte clase, batausi, smecherasi, ci si de profesori (intr-a saptea profa de mate fusese profa la centrele pentru orfani, venea mirosind oribil, avea probleme cu alcoolul si era mereu agresiva cu noi, injurand ca un birjar).

Pentru un copil de 12 ani este o experienta traumatizanta. Sa vii la scoala cu frica. Nu stiu ce inseamna un copil bolnav de ADHD si nu stiu daca acel copil a fost agresiv sau nu. Stiu, insa ca trebuie sa-i tratam cu toleranta si acceptare si ca au aceleasi drepturi ca noi toti. Insa in Romania e greu sa ai drepturi ca simplu cetatean, dar ca om special? Dar mai stiu ca nu-s parinte si nu stiu cum as reactiona daca as fi pusa in situatia asta, indiferent de tabara.

E nevoie de o schimbare de mentalitate si de o noua forma de a ne educa (si mai dureaza)

Tu ca parinte, daca vine copilul tau si-ti spune ca un coleg e violent, te duci si reactionezi, nu? Vrei ce e mai bine pentru copilul tau.  Tu ca institut, incerci sa rezolvi situatia, sa discuti, sa le spui oamenilor ce inseamna o boala de genul asta, de unde vine, cum il ajutam pe copilul acela, cum facem sa fie bine pentru ambele tabere.

Nu suntem pregatiti pe nicio parte

Nici oamenii sa accepte ceva altfel, nici institutiile de invatamant, nici profesorii, nici parintii unui copil cu probleme, nici parintii unui copil sanatos. Trebuie sa ne recunoastem asta si sa pornim mai departe de aici.

Stiu. Ideal ar fi sa avem cu totii un loc sub soare si statul sa ofere fiecaruia conditii decente de trai. Nu prea se intampla asta, totul tine de noi, de capacitatea noastra de empatie, de toleranta, de educatie… si, din nefericire, orice proces evolutiv necesita timp. Iar la noi pare ca ia mai mult decat ar trebui.

Mi-am propus sa incerc sa fiu un om mai bun

Cred ca am mai scris asta. Bunatatea, la fel ca zambetul, au un limbaj propriu universal valabil. Cu riscul de a fi luata de fraiera, aleg sa fiu un om bun si sa incerc sa inteleg inainte sa emit judecati. Pentru ca, oricat as incerca eu, nu pot sa traiesc intr-o bula verde unde totul e perfect.

PS: Suntem atat de mici in universul asta infinit. 

giphy

Cu bine,
Evergreen

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    Mihaela
    29 October, 2016 at 9:06 am

    Intr-adevar, mi-ar fi placut sa purtam o discutie pe marginea acestui subiect, insa inteleg ca nu este si dorinta ta.
    Mi-a placut cand ai spus ”Nu sunt de acord” si am vazut acest lucru ca pe debutul unei discutii. Preferam sa aduci argumente personale in locul unui citat.
    De aceea am continuat.
    Insa daca nu doresti sa purtam o discutie, inteleg acest lucru si nu insist.

  • Reply
    Mihaela
    27 October, 2016 at 12:07 pm

    Ca de la adhd-ist la adhd-ist, auguri!
    :)

    Ok, incetez, ca altfel iar inseamna ca nu-mi controlez comportamentul, si, dpdv medical, sunt bolnava.
    Dpdv uman, sunt ok.
    Si tu, deasemenea.

    • Reply
      Evergreen
      28 October, 2016 at 3:23 pm

      UAU. Hai sa o lasam aici ca prevad o discutie lunga.

  • Reply
    Mihaela
    27 October, 2016 at 12:01 pm

    Ce scrie acolo e corect din punct de vedere medical sau stiintific.

    Da’ tu? Tu insati?

    Ce ai observat la tine?

    Caci pentru mine e clar ca ”suferi” de ADHD. Ca si mine.

    E o boala?

    Sau e un avantaj?

  • Reply
    Mihaela
    27 October, 2016 at 11:59 am

    E ok sa nu fii de acord. :)

    You’re funny. And I mean it. In sensul bun, nu sunt ironica.

    Multumesc pentru interactiune, si ca pentru ca vorbesti cu mine.

  • Reply
    Mihaela
    24 October, 2016 at 5:57 pm

    ADHD nu e o boala.
    E un surplus de energie.
    Plus inchidere in sine, din cauza lipsei de atentie din partea celor din jur.
    Cel putin asa am inteles eu.
    Nu sunt speciali, doar diferiti.
    Diferit nu inseamna special.
    Ci doar diferit.

    • Reply
      Evergreen
      26 October, 2016 at 9:11 am

      Nu sunt de acord.
      Attention deficit hyperactivity disorder (ADHD) is a mental disorder of the neurodevelopmental type. It is characterized by problems paying attention, excessive activity, or difficulty controlling behavior which is not appropriate for a person’s age.

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.