Cafea de ora cinci, povești neterminate

Ne-am obișnuit să bifăm finalurile. Și începuturile, dar mai ales finalurile. Ce-i pe la mijloc se duce … de suflet, că oricum le astupăm cu altele.

Sunt un om care suferă de complexul abandonatului. Una-două, iese victima la suprafață, una-două mă simt singură și ceilalți sunt niște călăi. Mă rog, ar trebui niște terapie.

Mi-e silă să beau cafea. Simt că mă sfârșesc în fiecare zi. Pot să joc elasticul cu nervii mei. Sunt agresivă. E o prostie, dar furia e mai puternică decât mine.

Aș vrea să fac altceva. Dar nu știu ce. Am făcut atâtea. Azi mă gândeam să plec din țară. Uite-așa. Dar unde să mă duc? Și ce să fac? Spre ce să mă reprofilez? Nu mai știu ce-mi place. Simt că mi se termină și timpul de testare. Că nu pot să fiu haiduc(ă) toată viața, deși nu mi-ar părea rău. Și gestul ăsta poate fi tratat ca o resemnare. Sau ca o renunțare. Sau ca un băgat de picioare.

Îmi spunea cineva azi să mă gândesc și la viața mea personală, absentă de altfel, că un copil înseamnă minunea aia care o să mă împlinească. Acum m-ar împlini 8 ore de somn. N-am pretenții. N-am în sângele meu acest sentiment matern. Nu-l am acum. Apare uneori, dar e de scurtă durată și probabil pornește tot din niște bucăți neelucidate din copilăria mea. Deci iar terapie.

Oamenii de la filmare au slăbit. Eu nu. Eu mă încăpățânez să nu. Cine să mai înțeleagă și corpul ăsta? Mai mult o legumă decât un corp.

Îmi tot scrie unul. Greșit gramatical. Că vrea să mergem la mare, că îi place dămine, că-s frumoasă. Cred că face mișto. Mă lasă rece bocnă. Uneori mă gândesc că dacă aș fi cu cineva lucrurile ar fi mai simple, apoi mă uit în jur și-mi dau seama că acest gând e o bășină. Celălalt nu poate să-mi rezolve mie nebuniile și nici nu poate să ia pelicula s-o ducă pentru telecine. Acel cineva nu poate decât, obligat de circumstanțe, să-mi asculte văicărelile.

Azi am vorbit c-o dragă și mă întreba de iubire. N-am iubire. Am râs. N-am viață.

Beau cafea doar așa ca să bifez încă o acțiune.

Aș vrea să am cel mai bun prieten cu care să merg peste tot și alături de care să îmbătrânesc. Și dacă mă senilizez să mă lase la o margine de mare. Punct.

Băi, există povești. Și ele nu au final. Și gata.

furtuna de gânduri

sunt altcineva decât m-ai desenat tu în mintea-ți

…

foto