Când e soare, e de bine

E clar, când e soare, pot să fiu cel mai depresiv humanoid din galaxie, că mă ia așa o stare de bine și zâmbesc. Deci no London for me, babe. Azi e o zi bună. Am scris și pentru șuete că-l lăsasem al nimănui pe bietul proiect.

Scriu un scenariu. L-am recitit și mi-a plăcut. E jumate. Îl am pe retină și-n degete. Îl mai țin, la crescut, precum cozonacii. E bun, pe bune! E parte din mine, parte din alții, citite, văzute.
Am o agendă verde de idei. Acolo scriu tot. Apoi selectez. Arunc. Separ.

E frig, inadmisibil de frig. Zgribulită în stație am rememorat secvențe din viața mea. Băi, le-am retrăit așa intens, că tremuram toată. Apoi, tring!!!, de ce my feather nu le scriu? De ce nu fac filme din toate poveștile? Le pot înflori după bunul plac, le pot modifica după propria-mi plăcere, dar ele există în mine și le pot povesti cel mai bine. Pentru că, în continuare consider că, filmul meu de admitere este cea mai bună variantă a mea.

Pentru că nu știu dacă am talent nativ în ale regiei, trebuie să fiu sârguincioasă. Adică muncă, studiu. Adică o să iau toate filmele din anii 30 și până astăzi și-o să le văd. Cele de referință, gen. Și o să-mi placă să fac asta.

Be proud my readers, în continuare am note de 10 care nu oglidesc întru totul cunoștințele mele (sesiunea asta nu e chiar așa oribilă pe cât mă plâng), hehe.

Cineva mi-a zis să-mi pun o dorință mică unui pește de bronz. I-am zis că vreau să ajung să mă dau cu placa anul ăsta. Acum să vedem dacă se și concretizează ceva.

Eh cam atât. Însemnare optimistă care mai rupe din mersul lin al acestui blog. Și asta pentru că e soare afară și NU e vară afară. În continuare, nu-mi pot controla singură stările emoționale, ele merg în tandem cu alte elemente cum ar fi vremea, oamenii din jurul meu, numărul de cafele băute, promisiunile, vraful de teme de pe birou, prețul țigărilor.

Acum chiar închei. Să aveți weekend minunat!

HugsLovePeace
>.<