Despre formula pe care o cautam cu totii toata viata

N-avem timp sa stam cu noi pentru ca suntem intr-o continua cautare a celuilalt.

Avem senzatia ca alaturi de altcineva suntem completi.

Ca altfel suntem defecti. Subrezi. Goi.

Avem senzatia ca linistea o aduce celalalt. Ca salvarea vine atunci.

Atunci e o amanare a acum.

Nu ne vom gasi niciodata linistea alaturi de cineva, atata timp cat n-o gasim cand suntem singuri.

Doi nu functioneaza daca unu e de fapt jumate.

Nu vom avea niciodata rabdare cu cineva daca nu avem rabdare cu noi.

Noi e doar gandul evadarii pana vedem la celalalt ce ne lipseste noua.
Si atunci incepe ruperea.

Azi imi spunea N. ca de 20 si ceva de ani are un motto in viata. “In fiecare zi ma nasc din nou. Ieri nu mai exista si maine e maine”. “Viata e mica“, imi arata cu palmele o distanta infima. “Mica de tot si nu avem timp”. Imi zicea ca e insurat de 21 de ani si ca isi iubeste sotia poate mai mult ca-n prima zi. A zis sa nu mai stau aiurea si sa nu mai visez la te miri ce, ci sa pornesc sa caut omul potrivit. C-o sa-l gasesc greu, ca timpurile-s grele, c-o lungim aiurea, ca renuntam prea usor, ca facem lucrurile care inainte nu se faceau. I-am zis zambind ca ma bucur sa cunosc oameni fericiti in doi si dupa multi ani, asta-mi da speranta. A zis sa las dreacu’ sperantele si sa actionez.

Scriu pe net. Am actionat. Stop acum.

Cunosc multe femei si multi barbati singuri. Ei viseaza la o relatie. Cand apare relatia se simt sufocati si vor sa fie singuri. In termeni populari, cu curul in sapte luntre sau dezbraca-te ca te, imbraca-te nu mai te… 

Realizez ca ma apropii de varsta aia la care potentialii barbati cu care as putea avea ceva sunt fie insurati sau divortati, fie desfigurati emotional…

LoveHugsPeace
>.<