Despre întrebările care-ți rămân tatuate-n creier

Iubești un om. Omul nu te iubește înapoi.
Te chinui să-l faci să te iubească. El nu vrea. Ori nu poate.
Îl iubești și mai mult. Te uiți în fiecare zi în oglindă, căutând să-ți descoperi cele mai bune imagini.
Omul nu le vede. Le vede pe ale altora.
Și îți rămân întrebările alea: eu cu ce am greșit? unde? ce am spus aiurea? eu sunt un om urât?

Vine primăvara și vom suferi toți de romantism.
Încerc să supraviețuiesc fiecărei zile. Mă simt un om cu mintea epuizată și trupul abia reușește să se ridice din pat.
Dureri. Am aruncat toate pastilele. Nu le mai vreau!

Sunt în perioada în care vreau să mă văd cu oameni, dar nu grămadă, ci pe rând. Să bem vin și să vorbim câte-n lună și-n galaxii. Ori să tăcem. Mi-e indiferent, doar să mă simt alături de cineva. Nu am chef să socializez și nici să fiu drăguță. Am chef să fiu așa cum sunt fără să menajez suflete.

Alergăm pe stradă și facem piruete. Ne e frig. Țipăm unul la altul, aducem în viața reală secvențe din filmul proaspăt filmat. Ne jucăm rolurile cu talent. Nu-s nici visătoare și nici femeia-trofeu, sunt o fată simplă și greu de iubit. Mă ții de mână. Te țin de mână. Aș vrea să te asigur că-ți voi rămâne mereu, într-o formă ciudată. Că n-am să te las, deși aș vrea să mă lepăd de tine. Dar lasă-mă tu. Nu poți, provoc dependență. Se lasă cu sevraj. Mai ținem minte ceva din ce-am strigat? Mi-ai zis să nu uit promisiunile. Ți-am zis că am încredere în cine ești. Mi-ai zis, ți-am zis… acum tăcere.

N-am mai fumat de două săptămâni. Uneori vreau să fumez, dar apoi realizez că nu mai face parte din cine sunt. Merg în continuare la sală. Nu mănânc carne, nu beau suc, nu mănânc fast food și sunt împotriva sistemului, nu urc cu scările rulante. Sunt autodisciplinată și urmez niște reguli. Câteodată am senzația că mă constrâng, că-mi lezez libertatea. E doar mintea care-mi joacă feste. Îmi plac regulile mele, mă fac să mă simt stăpână pe cine sunt.

Privesc în jurul meu și mă întreb care dintre oamenii ăștia mă va face să-l iubesc?
Câteodată aș vrea să pun capăt unor emoții sau momente exact ca-n film. Ultimul cadru, genericul, se aprinde lumina și plecăm la casele noastre. Numai că nu pot. Nu pot să pun punct și s-o iau de la capăt. Nu există un sistem de golire.

Nu mai vreau să fiu judecată pentru oamenii pe care i-am iubit, oamenii cu care mă culc, filmele pe care le fac/văd, ciocolata pe care o mănânc, berea pe care o beau, alegerile pe care le fac în viață. Nu mai vreau nici măcar să fiu întrebată despre asta. Vreau să plutesc în deriva proprie și să fiu lăsată să mă frământ. Sunt un om tulburat și nu intenționez să par fericită sau echilibrată atunci când nu-s.

Anul ăsta voi descoperi ceva măreț.

am început să visez marea.

scrieți-mi în continuare. despre voi. despre ce nu vă iese. despre iubire, timp. scrieți-mi că o să fie bine. că o să bem vin. că e soare.

love,

r.

 

foto