Artist: Laura Makabresku: photography & fairy tales
Nu știu cum se face în viața mea că de câte ori am impresia că am găsit omul potrivit, el găsește femeia potrivită.
The Chronicle
N-am excelat niciodată în nimic. Mai ales în a fi om. Pare că dau chix constant.
N-am spirit antreprenorial. N-am o inteligență genială. N-am voință. N-am un plan al vieții. O strategie a iubirii. N-am citit sute de cărți. N-am văzut mii de filme. N-am făcut nimic care să mă scoată din anonimatul propriului univers. N-am nimic.
Scuipă egoul meu mare pe pereții vieții. Și câteodată-l las să dea cu mine de pământ.
Uneori mă mint că rezolvarea tuturor dilemelor stă în a găsi iubirea. Sau jobul perfect. Sau orașul potrivit nevoilor și viselor mele. Mă mint că există o rezolvare și dacă mă chinui suficient găsesc răspunsul. Dar până mă apuc, uit întrebările.
Ce caut eu? Habar nu am. Am început cu iubire. Apoi am zis că mă dau oamenilor. Apoi mie. Apoi nimănui. Apoi jobului. Apoi artei. Apoi am obosit.
Mă învelesc cu pătura înstelată și număr alt noiembrie trecut. Nu-mi amintesc ce am făcut timp de 29 de noiembrii. Știu doar că mai am (probabil) încă pe atâtea și că n-am făcut nimic. Dar, uluitor, nu mai trăiesc panica timpului. Începe în mine un soi de resemnare. Un meh aruncat când nu mai am argumente.
Am în fiecare zi câte un to do list lung din care apuc să bifez foarte puțin. Întotdeauna apar altele și altele și altele și nu mă pot concentra pe nimic.
Nu am carieră. Nu am palmares cinematografic. Nu am liniștea unei iubiri potrivite. Nu am banii, faima sau succesul visate pe când aveam 16 ani.
Mă am doar pe mine. Cârpită pe alocuri.
E ciudat că te naști parte dintr-o familie, comunitate, ca să afli pe parcurs că ești, de fapt, singur.
Poate e noiembrie. Poate e covorul de frunze cândva vii pe care calc cu bocancii înflorați. Poate e singurătatea asta de prea multă vreme. Poate e absența terapiei. Poate este romanul de pe cutia ce joacă rol de noptieră. Poate e teama de eșec. Poate e lumea din jur care în fiecare zi mă etichtează și mă aruncă într-un borcan. Poate-s doar eu, dar în momentul ăsta lipsa asta de sens mă liniștește. Să fie vorba de renunțare. Nu știu. Poate e doar oboseala coastelor. Poate e nevoia de somn liniștit. Poate a fost prea mult.
I like you but I am not into you
8 Comments
Simona
21 January, 2016 at 4:11 pm“Mă am doar pe mine. Cârpită pe alocuri.”
Iti multumesc. Nu stiu cine esti, dar ma bucur ca te-am gasit. acum si aici.
Evergreen
21 January, 2016 at 4:34 pmMultumesc Simona!
meea
2 December, 2014 at 8:57 pmsau poate sunt toate astea la un loc…cand obosim sa le tot ducem pe toate, e bine sa le lasam jos. si sa respiram…stii, am invatat in ultimii ani ca trebuie sa respir….pentru mine si atat. nu iti dau sfaturi ca tu stii mai bine, atunci cand esti doar tu cu tine, ce iti lipseste si ce iti prisoseste..iti zic doar atat: nu uita ca trebuie sa si respiri…si nu e nici o tragedie daca furi timp pentru tine. aaaa si indiferent ce faci si cum faci nu uita ca trebuie sa ramai tu, un OM! pup :)
Evergreen
2 December, 2014 at 9:48 pmPup, draga mea :)
DryPeach
2 December, 2014 at 8:13 pmCum poate un text sa fie exact viata ta?. Mda, se poate.. Tot 29 de ani..tot noiembrie. Si am dat de textul asta doar acum..cand mi se potriveste la fix cu ce traiesc.. Mind blowing!
Evergreen
2 December, 2014 at 8:42 pmPentru că textul ăsta e o altă viață, probabil :)
Mihnea
21 November, 2014 at 9:19 amNu obișnuiesc să las comentarii pe alte bloguri, dar mi-a sunat cunoscut starea ta. Voiam să spun că e ok starea ta, nu e nici resemnare, nici oboseală. Începi să trăiești pentru tine și în prezent. Se naște spiritul ăla de rebeliune adevărată, față de existență. Consider că e o perioadă frumoasă asta, dar aș putea să mă-nșel. Atât. Good luck.
Evergreen
21 November, 2014 at 11:50 amMultumesc mult, Mihnea :)