de-o alta seara

     De-ar fi sa nu mai fie poate ca atunci as simti lipsa. Acea lipsa care iti arde viata. Acea lipsa care te indreapta spre perfectiunea fiintei. Azi am citit mult…cate poti sa afli din niste pagini, din niste ganduri insirate…cate poti sa descoperi in tine si cat de usor te poti identifica acolo in acel gand.

    Intr-un fir de nisip pe care-l astept de-o viata, aproape. Intr-o ploaie de vara cand poti dansa cu talpile goale pe pamantul clocotit. Intr-un cer senin si intr-o mare mai albastra decat albastrul perfect. Cum te poti plimba pe un pod, cu mainile libere in urma timpului si cum poti sa te alaturi visatorilor nocturni.

    Ce-ti ramane in suflet? Dupa tot? Ce-ti place sa revezi in ultima ta clipa? Ce-ti doresti cu adevarat? Si care-i adevarul? E adevarul tau sau adevarul lumii intregi? Si-atunci? Daca se imparte acel unic adevar al iubirii cum de este atat de greu sa-l descoperi? Cu pasi marunti si cu pasiune.

    Mi-as dori mai mult timp al meu. Acel timp in care pot sa contemplu nestingherita…sa admir frumusetea omului si uratenia sa. Acel timp in care ma pot destainui sincer, acel timp in care sa nu mai judec niciodata…

   

 

Poate o sa pot sa-mi tin respiratia atat de mult incat sa cad in acea himera…in acel castel ludic al vremii in care inca mai credeam in dreptate si-n prietenie pura. Nu-i vorba de dezamagiri sau de anumite cadre care nu-si au locul…e vorba de credinta in ceea ce se numea candva suflet…pentru ca sufletul nu are strategii, nu are limite, nu are restrictii. Pentru ca sufletul e cel mai usor de vandut intr-o lume in care poti cumpara zapada…

 

Inca mai pot sa cred! Sau inca mai incerc sa cred!