la marginea nisipului… aproape de mare

Îmi proiectez pe peretele minţii o imagine. Eu sunt o cameră, parcă, şi mă văd.Prin ochiul cu lentile şi zoom-uri optice apare o imagine statică. Sunt eu si nici nu respir.

Sunt bronzată şi am părul lung şi castaniu-roşcat, aşa cum se preschimbă el vara. E aţos şi ondulat de la apă. Pe chip mi-au apărut pistruii, prietenii mei de suflet. Pe umeri se văd dungile albe ale sutienului, locuri pure unde soarele n-a fost lăsat să pătrundă. Am ochii verzui de prea mult privit în lumină. Mă uit fix în jos, către cineva întins pe un nisip galben-auriu. Mă uit suav şi îndrăgostit. E momentul de dinaintea cuvintelor sfioase.

Port o bluză albă, lălîie, cu decolteu adînc şi cu două şnururi. Pe ea sunt cusute tot cu alb flori de trandafir. Nu port sutien şi se văd formele într-o manieră inocentă, într-o senzaţie de liber de orice, de nepăsare sau de dulce izolare.

La gît am o aţă împletită în culori de mov cu verde. E gingaş gîtul meu legat vicios cu o aţă.

Port slipi roşii pentru că roşul este noul turcoaz şi turcoazul a fost noul mov. Sunt plini de nisip ca şi mîinile care ating cu teamă marea de nisip fin. Mîini subţiri şi blînde.

Se aud valurile care se sparg în sufletul celui ce iubeşte infinitul mării. Se aud pescăruşii care caută aproape haotic ceva de mîncare. Se aude briza, un sunet inconfundabil menit să te poarte în largul mării, aproape de delfini.

Dacă ridic privirea din mişcarea statică, în jur e pustiu. Nu văd decît un amalgam de culori calde şi plăcute, o mare cînd verzuie cînd albastră, pe care uneori n-o disting de un cer perfect.

Ăsta e unul din momentele pentru care trăiesc cu entuziasm. Pentru că într-o vară, într-o zi, pe o plajă… să pot transforma o simplă proiecţie într-o emoţie. Pentru bluza albă şi dungile trasate cu pensulă providenţială, pentru mîini într-un nisip nemaiatins, pentru a putea spune cîteva cuvinte…