Lullaby for anxious woman

mă prind de mâna ta cu dorul timpului pierdut. dar lumea se împarte stupid la doi. între noi există ziduri construite cu sârguință. în tot timpul ăsta c-o mână am adăugat cărămizi și cu sufletul am căutat buldozere. îți mângâi podul palmei și mă bucur precum un copil mic și neștiutor. și s-a terminat și timpul nostru. presimt.

nu pricep.

uneori mi-ar plăcea să nu fi aflat nimic. iar dacă aș sta să trag linie, nu cred că am învățat nimic din timpul trecut. perioadele în care am scut la purtător sunt scurte. trăiesc dezamăgirile la cote intense. apoi parcă totul se spală de păcate. și revin pe același făgaș al inocenței. sau naivității. și nu vreau să mai cunosc nimic. pentru că nu face decât să mă înverșuneze. să mă transforme într-un om speriat, într-un dușman al lumii.

nu pot.

deși îmi repet că nu mai fac, ajung mereu în același punct. parcă-s prinsă într-un cerc al viciilor. sau al slăbiciunilor. sau al dependențelor.

nu vreau.

cu vârsta am învățat să iau spațiu. să impun spațiu. să mă feresc. să mă apăr. să fiu în gardă. dar e obositor s-o ții tot așa. oamenii nu mai au răbdare.

am mintea golită de suflete pe care le credeam pereche. din când în când tresar când mai adie vântul. și mă întreb ce e cu tine, oare? pe cine ții de mână? de ce toamnă te-ai mai îndrăgostit? cum e viața ta cu ea? cum e viața ta fără mine?

e liniște-n timpanul meu.

din toate iubirile, îndrăgostirile, micile drame. din toți fluturii rătăciți, există unii la care mă gândesc altfel. și mă întreb zâmbind ironic, oare ce dracului a fost în capul meu atunci? nu regret nici clipele frumoase și nici zbuciumul, dar azi realizez că am oferit o prea mare importanță unor senzații plăsmuite inutil.

mă pricep perfect la contrafăcut speranțe.

au, nu mai scriu pentru alții. scriu pentru mine.

închei periplul. număr zilele care-mi trec uneori departe de mine. privesc cu mâna paravan spre infinit. și golul din mine e unul plăcut. cu efect de analgezic. mă sedez în fiecare zi. și-n fiecare zi iau câte o linguriță de zâmbet. apoi devin anxioasă. și-s la un pas de fuga nebună.

nu există un total, ci doar fragmente din mine lăsate-n alții și fragmente din alții ce le port pe retină.

noapte bună.

lovehugspeace
>.<