am întins mâna spre tine și până să te înhaț ți-ai și văzut de drum. ducă-te, mi-am zis. n-ai niciun rost. pesemne nici n-ar fi trebuit să apari, dar am aruncat un ochi galeș în bobii bunicii și-am stricat orânduirile destinului. ducă-te, pun pariu pe orice că e mai bine așa!
retrag mâna și parcă durează o veșnicie. e răcoare afară, dar în mine-i toropeală. aerul e sleit în depărtări și cerul atârnă greu, înecăcios, prea aproape de orizont. și parcă aș rupe frunze și le-aș fărâmița între degete. gest inutil de omorât doi timpi din trei mișcări.
nu am timp. și lumea asta nebună m-a acaparat complet. iar eu tânjesc să șed în căruță, sub via din ogradă, într-o toridă zi a lui cuptor și să mănânc aguridă până mi se strepezesc toți dinții.
5 Comments
Clax
8 May, 2011 at 9:47 pmfrumoase cuvinte…
“pesemne” ???
fibber_liar
5 May, 2011 at 7:20 pmpereno e ca autobuzu’ 135, vine altu…..
florin
4 May, 2011 at 5:51 pmin desert e denumita fata morgana, iar in lumea noastra iluzie. toate sint schimbatoare, stii tu:)
Evergreen
4 May, 2011 at 1:24 pmexact!
Simo
4 May, 2011 at 1:24 pmhttp://www.youtube.com/watch?v=4N3N1MlvVc4