Eu cumva sunt om mare, adult, dar duc viață de om mic, adolescent la un pas de maturizare. Când nu trăiesc viața, mă gândesc la ea. La ce aș putea să fac să fie bine (să nu fie rău, citez din mari filosofi în viață), la ce aș putea să schimb, la cum nu am bani și visez să călătoresc, la cum nu am un job exact ca toți oamenii mari, la cum nu am un venit lunar ca să-mi permit să mă mut cu chirie într-o cămăruță evergreenească. Din astea.
Eu cumva îmi doresc să duc viață de om mare, dar nu pot ieși din zona de confort. Și nici nu știu pe unde s-o mai apuc. De la 17 ani tot muncesc, tot caut, tot descopăr. Poate am obosit. Cam devreme, nu?
Și trăind și gândind viața realizez că și ca să ajung să traversez două străzi îmi trebuie bani. Ca să nu mai vorbesc de partea cu hainele, cosmeticele, ieșitul, cremele, pastilele. Astea-s din alt film. Nu-mi place să-mi limitez existența la a avea sau a nu avea bani, dar cam ei sunt sursa de supraviețuire la nivel material. Și eu sunt o fire cu tendințe materiale, căci zodia mea de pământ mă ține legată de partea asta.
Bon. Cum nu intenționez să găsesc bărbat bogat, ci doar mișto, trebuie să le fac singură. Nu zic de ceasul care zbârnâie că e cam târziu, că mă ia cu tristeți. Mai bine nu-l bag în seamă. Nu mai am ce să mai schimb la cursul vieții, am trecut deja prin două facultăți (trei dacă punem și ase-ul de unde am plecat repede) și ultima chiar mi-a plăcut. Deci rămân în zonă.
Așa că postez aici despre cum vreau eu să am viață profesională și vă spun ce știu să fac și dacă auziți vreun job sau știți pe cineva care are nevoie de-o minte evergreenească, dați de știre:
știu să scriu. am terminat o facultate de jurnalism. am scris pe la diverse reviste (print și online).
pot să fac și copywrite, deși nu am studii în domeniu și nu cred că pot să fac ceva la nivel de agenție, dar totul se învață.
– deci caut site-uri sau reviste care-și caută colaboratori: timp liber, lifestyle, beauty etc
– scenarii de videoclipuri
*mi-a venit idee de un serial tv. e absolut minunată.
știu să regizez. am terminat o facultate de film. am și cochetat cu domeniul. asta-mi place. momentan sunt în montaj cu filmul meu de scurt metraj, ”About Love”, cu care sper să mă lansez și eu în industrie. pe genul, să audă casele de producție de mine și să mă cheme să fac chestii:
– pot să regizez clipuri și spoturi (la clipuri chiar visez), promouri etc.
– pot să fiu asistent de regie. platoul de filmare îmi dă energie. și mi s-a spus că e una bună și că mă descurc bine în calitate de 1st. deci pot fi 1st la reclame, videoclipuri, promouri, filme etc
știu să fac producție, deși nu-mi place atât de mult
știu să fac PR/Comunicare și niște Social Media
– știu oameni care știu oameni, am spirit de spion, găsesc imediat soluții, îmi place viața din plin s-o trăiesc pe la evenimente, chiar dacă uneori o ard sociopat. citesc presa.
dacă știți un bar mișto, mi-ar plăcea să fiu și barmaniță. dar asta probabil pentru că am văzut multe seriale unde viața asta e așa, interesantă și nebună. ori poate chiar așa e. mă rog, nu știu cât mai e valabilă meseria asta pentru un om cu tendințe colerice ca mine.
momentan lucrez cu o casă de producție, SPIDER FILM. dar aș vrea să fac mai multe chestii. să cunosc mai mulți oameni. să lucrez mai mult. eu când lucrez sunt fericită. mă simt utilă. mă simt bine. câștig bani. ies în lume. călătoresc. e un cerc bun.
deci, dragii mei, nu știu cât înseamnă postarea asta.
dar poate vine el la mine, jobul ăla de-mi trebuie. colaborarea aia.
maman zice să-mi fac contract. să plătesc și eu pt pensie și cas. și chestiile alea. că-s a nimănui și dacă se întâmplă ceva. și știu că are dreptate, deși refuz orice formă de a aparține acestui stat.
în orice caz, am experiență în multe domenii, de la contabilitate (bleah) și până la regie, presă, advertising, organizare evenimente. și spirit mișto și chef de muncă. doar că am obosit să fac chestii moca pentru că trebuie să trăiesc.
love,
Foto: Gabriela Arsenie
3 Comments
The bittersweet happiness for all my friends leaving Romania… | Evergreen
16 February, 2013 at 10:17 am[…] atunci, însă. Caut un scop aici și îi aștept cu drag și dor pe cei […]
Evergreen
16 February, 2013 at 9:24 amMultumesc Cristi, sa fie!
Cristi
16 February, 2013 at 12:17 amBafta multa, vei gasi, stai linistita. O sa vina, pur si simplu. Continua insa la fel.