Pînă să deschid pagina aveam pe limbă (vîrful arătătorului) o mie şi una de poveşti de scris. De cîteva zile rumeg cuvinte şi leg fraze. Ştanţez fiecare emoţie şi-o pun deoparte ca mai apoi s-o aşez frumuşel aici. De la atîtea nopţi albe şi zile mov le-am uitat.
Hahal memorie!
Mă apasă tristeţea timpului ratat. S-au scuturat pomii şi nu i-am mirosit suficient. Se trec zambilele şi narcisele şi nu m-am săturat să le privesc. E aceeaşi senzaţie ca atunci cînd dispar cireşele de pe piaţă. Nu pot să mă satur niciodată!
Normal că în mine-s frămîntările tînărului creator, zbuciumul femeii iubite, dar nu suficient, drama copilului orfan, prietenul mereu pus pe şotii, doruri şi amintiri. Normal că mă împing departe de tot ce am trasat odată. Ciudat este că nu mai am un scop definit. L-am ratat pe drum uşor-uşor devenind mai încîntată de altele. Nici eşecurile nu mă mai lovesc. Le fentez cu delicateţe. Nu vreau să-mi supăr karma şi să plătească o altă eu în alte vieţi. Îmi curăţ energiile şi iert. Pe toată lumea. Şi pe cei care mi-au pus piedică şi mi-am spart dinţii şi pe cel care mi-a întors spatele atunci cînd aveam cea mai mare nevoie şi chiar şi pe cel care m-a trădat în cel mai murdar mod.
Soarele se arată galeş prin fereastra mea. Închid ochii şi mai strîns, dar lumina sparge vălul de întuneric. Descopăr o nouă zi. Începe nebunia…
Normal că se ofilesc în vază ultimele lalele din anul ăsta.
Caut job: redactor online part part time.
2 Comments
evergreenstory
18 April, 2010 at 12:59 pmEu ma bucur si de love detox si ma chinui sa retin anumite lucruri ca sa nu mai ajung acolo. Ajung de fiecare data.
Incredere nu am nici eu, deplina, dar sunt alte lucruri care ma imping spre creatie, chiar si examenele.
Semn. Hmmm, o emisiune tv se poate numi semn? Am vazut ieri 360 de grade pe B1 si un nene vorbea de karma si de iertare si de curatire si de vieti. Si am zis, mda… e cazul sa-mi curat energiile. Nu stiu daca mai suntem capabili sa vedem semnele. Daca acum mii de ani ele erau firesti, acum ai senzatia ca ai halucinatii sau ca o iei razna…
Nu stiu. Eu iau semne. Nu le caut, dar le iau cand le prind
trifoi
18 April, 2010 at 12:23 pmMa simt ca la confesional :))
Eu nu sunt chiar asa de relaxata cu esecurile. Acum mi se pare cel mai greu lucru din lume sa te indragostesti, desi in mai putin de 48 de ore trebuie sa te internezi la “love detox”. Iti doresti ca sentimentele alea sa se usuce ca lalele in vaza.
Ma doare inima (la propriu!) de atatea framantari, de atatea intrebari. As vrea sa creez, dar nu am incredere. Mi-am pierdut increderea.
In serialul “Fringe” la care ma uit, un om de stiinta a cerut un semn de la Dumnezeu. A vrut sa primeasca o lalea alba ca semn al iertarii pentru ceva ce nimeni n-ar fi trebuit sa faca. Eu nu stiu ce semn sa cer. Dar as vrea unul. Mic, cat un pixel, macar…