ploua infernal şi noi ne jucam…

E cald. Al naibii de cald. Berea cu numărul X se răceşte de la mînă pînă la gură. Încercăm să nu ne atingem. Să nu ocupăm spaţiul. Să nu respirăm prea mult.

Începe furuna. Aw, verile astea toride! Balconul se scutură. Mie-mi place să vorbesc de ce-mi place. Oare îmi place într-adevăr sau doar îmi place că mă place? Tssss, ţigara se arde. Sete. Şi pînă unde merge raţionalul? Unde intervine neantul?

După discuţii transcedentale am revenit la ţigara care se resimte în plămîn şi la berea care stăpîneşte setea, dar şi sufletul.

Plouă. Fulgeră. Cineva numără secundele pînă la tunet. Tunetul se resimte în fiecare dintre noi. Mi-e dor să-mi fie frig.

Într-o secundă coborîm în grabă. Dansul ploii. Măgăruşul c-o minge de baschet. Aw. Converşii mei s-au inundat. Mi-e  friggg! Fusta lipită de coapse. Alergăm. În pustietatea străzii inundate. Pană de curent. Ţipete de fericire. Cineva aleargă de frica ploii. Noi o iubim. Tobogan, leagăn… Aw! Copilărie firavă, unde eşti? Ne învîrtim. Opriţi-mă! Părul roşu nou vopsit e plin de apa grea şi rece. Ah, ce senzaţie! Pielea… Şi pielea încinsă incită. Nebunia nopţii.

Calm. Ultima ţigară. Halatul pufos. Drum spre casă.

Bine.

Şi aşa se nasc nebuniile de-o noapte care rămîn în suflet pe veci. Şi aşa se naşte un moment. Un moment ce-l vom ridica la rang înalt. Un moment numai şi numai al nostru. Şi-al ploii dintr-o noapte toridă de vară.