S-a prefăcut primăvara că vine, dar totul a fost o vrăjeală

Mi-am pus palton primăvăratic și atitudine de soare-n plămân
Am plecat în căutari
Mă plimb din bar în bar și torn beri peste beri
Nu am stăpân

Mi-e frig. M-am iluzionat azi că mi-e cald, dar eram îmbrăcată gros.
Mă mângâi pe spate și-mi promiți c-o să-mi vină binele.
Cioc cioc, cine-i acolo?
Nimeni.

Am dreptul să mă întristez ori de câte ori am chef.
Nu e ca și cum asta va schimba destine.
Și nu e ca și cum doar asta știu să fac, doar că asta știu să fac cel mai bine.

Îmi place să fumez și să stau cu oameni cunoscuți.
În prezența altora mă comport ca o sălbatică.

Aștept emoționată să văd filmul. Să-l aleg. Să-l curăț. Să-l așez. Să-l arăt.

Visez povești întregi.
Se făcea că eram copii și că eram vara la Gutinaș  și luptam cu bestiile satului, cu vrăjitoarele și cu urechelnițele.
Se făcea că eram șase, patru cunoscuți, restul fără figură. Și am făcut un pariu că putem fura ceva neprețuit dintr-un muzeu. Și l-am luat și ne-au prins. Apoi s-a terminat totul ca prin fum.

Niciun vis nu are final.
Finalurile fericite se regăsesc doar în filme. Sau măcar acolo suntem conștienți de ele.

În fiecare zi merg 30 de minute până la metrou. Dus-întors. Și-n fiecare zi străbat alte drumuri. Dar nu se întâmplă nimic nou.

N-am mai tresărit de secole.

Uneori mă încăpățânez cu mine însămi.
E trist.

 

Foto