nu ştiu la voi cum e, dar eu am făcut şase luni într-o universitate de stat (şi încă 3 ani la unatc, dar acolo secretarele rulează fin şi sunt prietenoase şi vor mereu să ne ajute şi să ne sfătuiască şi vreo 3 ani la hyperion unde toată lumea era chill, eram eu prea agitată…)
începe cu academia şi se încheie cu economice. mă rog. am rezistat doar şase luni, nişte momente care mi-au pus bazele răbdării în viaţă, atunci când mergeam la secretariat pentru chestii şi când nu reuşeam să leşin de plictiseală la cursuri. dar cum mi-a zis cineva din academie, lăsaţi, nu e toată lumea perfectă…
Cum sa supravietuiesti cu raul
în ultima vreme am fost nevoită să reiau contactul cu secretarele de la universităţi. unele dintre ele, specimene rar întâlnite, absolut drăguţe şi cu un ton al vocii chiar plăcut. aproape că-mi plăcea să le sun şi eram recunoscătoare doar pentru că nu m-au tratat ca pe o mizerie pe două picioare. altele, la polul opus, nişte mici satane pregătite să aducă apocalipsa studentului. numai că eu nu mai sunt studentă, nu contează!
tonul autoritar şi atitudinea de mă-ta e proastă că te-a făcut şi tu eşti prost că exişti că nu înţelegi nimic a fost întotdeauna una dintre preferatele mele. tare-mi place să vrea cineva să spele cu mine pe jos doar pentru că are impresia că poate.
secretarele au program cu publicul vreo 3 ore pe zi. nici lăuzele nu au aşa.
secretarele sunt tot timpul ocupate. de câte ori intram în birou vorbeau între ele chestii din afara sferei universitare, nu se sinchiseau să-mi acorde atenţie şi mă lăsau să aştept ca o capră rătăcită chiar şi 10 minute, ascultându-le problemele cu hemoroizii. cred şi eu, de la atâta stat.
alteori mă rugau să aştept afară. şi aşteptam, aşteptam, până se făcea trei şi se termina programul şi studentul era un tâmpit că nu venea la timp.
secretarele nu au chef să răspundă la telefon, să completeze adeverinţe sau să îţi zică chestii. cred că mizează mult pe spiritul individual de supravieţuire.
secretarele nu au chef de moaca ta, fie că apari la începutul la mijlocul sau la finalul programului. eşti nasol!
secretarele-s duduile alea clasice. eu alerg spre cele tinere, că am senzaţia că-s mai deschise-n cap, dar mă înşel. sunt fix prototipul plictisitelor care ne omoară elanul studenţesc.
aceste dudui, unelte de comunicare între conducere şi student, nu ştiu ce înseamnă comunicare. de obicei funcţionează pe varianta monolog în care aruncă cu nişte rahat pe student. după care rezolvă în silă cele cerute. însă tratamentul umilitor e musai!
cu secretarele o arzi umil. intri în birou şi îţi ceri scuze că le respiri aerul şi că le foloseşti timpul. după care ieşi făcându-ţi cruce că ai supravieţuit. scuipi în sân şi 3 tatăl nostru, poate scapi. dacă zâmbeşti probabil ţi-o iei peste bot. atitudini din astea nu au ce să caute într-o insituţie de stat! lor le-a încremenit ciuda pe chip.
şi dacă eşti deştept ţii un calendar cu zilele alea nasoale. poate le eviţi.
nu ştiu care e treaba cu ele şi de ce devin în halul ăsta. am senzaţia că-s nişte nemulţumiri, dar nu sunt psiholog şi nici la capitolul empatie nu stau foarte bine. mai ales când tot ce-mi provoacă respectiva dudie sunt nişte nervi.
la capitolul servicii stăm al naibii de prost. suntem trataţi ca nişte ori oriunde ne-am duce, medic, primărie, secretariate etc. nu le facem pe plac că existăm şi întrebăm, nu le convine că le întrerupem din rutina lor zilnică şi nu avem nimic dulce, cu cofeină sau strălucitor la purtător, nu le convine mai nimic.
ciudată mentalitate
înţeleg că e al dracului de greu să lucrezi cu oameni şi cu studenţi rătăciţi. şi mai înţeleg că printre ei se află şi unii care merită loviţi în numele tatălui, din ăia de nu înţeleg o iotă şi freacă nervii, dar aia e! nu i-am admis eu, nu?
voi ce experienţe aveţi?
No Comments