N-am înțeles niciodată de ce fugi de mine. Nu fug de tine, fug de persoana care devin atunci când sunt cu tine. Încetează cu chestiile astea! Încetează tu să mai dai buzna în viața mea. Apari de fiecare dată când cred că m-am liniștit. Ești nedrept cu mine și știi asta și puțin îți pasă. Exagerezi. (Ba p-a mă-tii)
Îmi place mirosul părului tău. Lasă-mă! Îți place mirosul părului meu pe care-l uiți îndată ce pleci pe ușă! De câte ori ai mai spus asta? Câtor femei? Hai mă, ce e cu tine? Ce e cu mine? Apari așa, te comporți ca și cum ai plecat după cartofi și ai venit acasă și nevastă-ta te așteaptă cuminte cu oala de ciorbă. N-ai să vezi, mai du-te…
Mai ții minte când am fugit la munte cu mașina lui Alex? Acum ce faci? Vrei să mă îmblâzești cu amintiri patetice? Pe tine nu te pot îmblânzi. (bună asta) Dar zi, mai ții minte. Țin, cum să uit? Și mai știi că am stat pe capota mașinii și ne-am uitat la cerul ăla perfect? Și era beznă și pădurea foșnea și m-ai strâns de mână pentru că ți-era frică? Dar n-ai vrut să cobori de pe capota aia. Știi cât mi-a plăcut asta? Da, cât de mult? O jumate de oră?
Hai să-ți zic eu ce țin minte. Am stat pe capota aia idioată sub cerul ăla perfect, dar înfricoșător. Ticăloasa de pădure făcea ca toți dragii și mi-era frică. Îmi înghețase curul și probabil și mintea de am acceptat atâtea. Într-un final, după acest moment absolut fantastico-romantic, ne-am urcat în mașină unde ne-am tras-o chinuiți. Că așa era la noi, nu aveam locul nostru, eram rebeli și fugeam prin lume să găsim dracu mai știe ce. Și apoi ne-am întors în oraș. Am adormit, că deh. Și când m-am trezit nu mai erai, mă. M-am întors singură acasă… asta-mi amintesc eu despre cerul perfect pe care poți să ți-l îndeși în cur!
Ah, ești minunată când te enervezi. Ai privirea aia de tigru. De parcă vrei să mă sfâșii. Vino încoace!
Devin slabă. Și vulnerabilă. Și-mi amintesc despre iubire și brațele omului dorit. Și când încep să accept că lucrurile astea sunt firești și le merit, dispari. Te duci dracu știe unde! Și mă lași ca proasta. Și nu mai pot, mă. Nu mai pot să pleci, să vii, să pleci, să vii și eu să fiu în același loc.
Înțelegi?
Am îmbătrânit cu forma trupului tău peste al meu și e nedrept că mi-e frig tot timpul…
No Comments