– ești femeia vieții mele, să mor eu. – sunt pe dracu să ne ia pe amândoi! îmi pileam o unghie. stăteam în chiloți în fața lui. și într-o bluză lălâie,…
iubire
-
-
Teluric. Efemer. Iubire. Univers. Buze. Evoluție. Sărut. Constelație. Am încercat să ațipesc, dar am rămas agățată-n alt timp. Ești prins în relativitate. Am vrut să te scot din mine, cu orice…
-
M-am jucat niște jocuri de intuiție. Și trebuia să ghicesc regulile. M-am chinuit multă vreme, deși cei care le știau îmi spuneau să gândesc simplu. Că toate-s în fața mea. Eu…
-
Mă enervează toată lumea care se plânge că e cald. Știm cu toții. Scrie peste tot. Curg apele pe noi. Facem cancer de piele instant. Bem apă degeaba, c-o lăsăm pe…
-
Anestezie. Mă las să cad în nisip. Să uit de mine. Să îmbrățișez valuri cu gândul că-s delfin. Poate în altă viață am fost. Și delfin și melc și suflet pereche.…
-
În fiecare există o lumină. La unii pâlpâie, la unii e constantă și la unii e orbitoare. Dar toți o avem. Doar că, am senzația, că ne-am obișnuit mai bine cu…
-
Azi m-am trezit cumva, altfel. Ieri m-am trezit în baia de lumină din mansardă. Și te-am simțit. M-am liniștit. Azi mi-a fost frică. Azi n-am mai vrut. Azi am vrut…
-
Eram la party și stăteam pe canapea. Nu se învârteau obiectele, dar era o senzație de zbor subtil în capul meu. Mă uitam la oameni și mă gândeam ce vreau eu…
-
Degetele tale au atins alte trupuri. Și buzele tale au sărutat alte coapse. Chipul tău a fost mângâiat de alte degete. Și buzele tale au fost sărutate de altele. Trupul tău…
-
oamenii de rând iau drept nebuni pe oamenii fericiți. se întreabă cum poți fi vesel din inerție? cum poți să te bucuri pentru faptul că e soare pe cer, soare care…


