E ciudat cum înveți să-ți dorești din ce în ce mai puțin. Cum, cu înaintarea în vârstă, te sperie visele și te mulțumești cu cât mai puțin. Ba, devii prea…
iubire
-
-
Ești împreună cu un om, vreme suficientă cât să ajungeți să faceți parte unul din celălalt. Omul ăla te vede în cele mai intime și ridicole ipostaze, te iubește și-l…
-
Stăm pe bancă-n parc. E frig, dar mă zgribulesc aproape de tine. Îți mărturisesc aproape inocentă că-s furioasă pe mine pentru că am gânduri-tipar. Că, deși îmi iubesc libertatea de om…
-
Căsătoria clasică, îndrăgosteala de după ce se face curte, ținutul de mână înaintea sexului, primul sărut emoționant și câte și mai câte, au fost aruncate în coșul de old fashion. Acum…
-
La mine treaba cu sinuciderea e așa un fel de chestie pe care n-o pricep, dar parcă mi-o explic. Când eram mică visam des moartea. Nu știu de ce, dar mă…
-
Pentru că m-am trezit nostalgică și pentru că în viața mea nu există ceva care să-mi ocupe timpul, azi m-am uitat la fotografiile vechi de pe la mare. M-a luat cu…
-
Au început să iasă fantome de sub paturi spun Robin and the Backstabbers. Mi-am cumpărat arme de ucis fantomele. Uneori obosesc singură așa că pun alte suflete de veghe. Și sufletele…
-
Iubești un om. Omul nu te iubește înapoi. Te chinui să-l faci să te iubească. El nu vrea. Ori nu poate. Îl iubești și mai mult. Te uiți în fiecare zi…
-
Ai răbdare cu ea. Pare un om dificil, dar cu răbdare descoperi o ființă absolut minunată. Vulnerabilă, sensibilă, amuzantă. Ai răbdare cu ea, nu-i tăia aripile. Înțelege că nu știe cum…
-
Eu când vreau să iubesc, n-am pe cine! Când nu vreau să iubesc, apar ființele care cer să fie iubite. Dar eu atunci sunt prinsă-n niște ațe și mă chinui să…



